Încasări record la Bugetul de stat pentru o singură zi
Încasările administrate de Serviciul Fiscal de Stat la Bugetul de stat au constituit 1,5 miliarde de lei pentru data de 25 martie 2026, marcând cel mai înalt nivel al încasărilor înregistrat pentru o singură zi până în prezent.
Comparativ cu aceeași zi a anului precedent, când au fost încasate circa 1,32 miliarde de lei, suma acumulată la 25 martie 2026 este în creștere cu 15,47%. Totodată, raportat la anul 2024, creșterea este de 28,28%, ceea ce confirmă tendința pozitivă de consolidare a disciplinei fiscale.
De asemenea, încasările din această zi reprezintă aproximativ 40% din totalul acumulărilor la Bugetul de stat pentru luna martie 2026, care constituie circa 3,87 miliarde de lei la situația din 25 martie 2026.
Rezultatul obținut reflectă atât responsabilitatea sporită a contribuabililor, cât și eforturile continue ale Serviciului Fiscal de Stat orientate spre asigurarea unei administrări fiscale eficiente, transparente și prietenoase.










