Curtea de Apel a menținut sentința de condamnare a președinților OT Dondușeni și Fălești ai fostului PP „Șor”
La 24 martie, Curtea de Apel Centru a respins ca nefondat apelul declarat de apărătorul președinților Oficiilor Teritoriale Dondușeni și Fălești ai fostului Partid Politic „Șor”, menținând fără modificări sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 25 septembrie 2025.
Prin sentința din 25 septembrie 2025, inculpații au fost recunoscuți vinovați de comiterea infracțiunii de complicitate la acceptarea, cu bună știință, a finanțării unui partid politic din partea unui grup criminal organizat. Aceștia au fost condamnați la câte 4 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, fiind, totodată, privați de dreptul de a desfășura activități ce țin de organizarea contabilă și financiară în cadrul partidelor politice, precum și de dreptul de a fi membri ai partidelor politice, pentru o perioadă de 4 ani.
În privința președintelui organizației teritoriale Dondușeni, instanța a dispus confiscarea sumei de peste 1,5 milioane de lei. Acestuia i-a fost aplicată măsura arestului preventiv, fiind luat sub strajă din sala de judecată.
Pentru președintele organizației teritoriale Fălești, instanța a dispus confiscarea unei sume de aproximativ un milion de lei, fiind anunțat în căutare. Termenul executării pedepsei cu închisoare urmează a fi calculat din momentul reținerii acestuia.
Instanța a menținut sechestrul aplicat în faza de urmărire penală.
Potrivit probelor administrate de Procuratura Anticorupție, în colaborare cu Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate, inculpații, în calitate de președinți ai Oficiilor Teritoriale Dondușeni și Fălești ale fostului Partid Politic „Șor” (declarat neconstituțional prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 10 din 19 iunie 2023 și radiat din Registrul de stat al persoanelor juridice la 23 ianuarie 2024), au acceptat cu bună știință, în perioada iulie–octombrie 2022, finanțarea partidului din partea unui grup criminal organizat, în sumă totală de peste 2,5 milioane de lei.
Potrivit anchetei, mijloacele financiare au fost utilizate pentru remunerarea participanților la proteste organizate de partid, precum și pentru plata salariilor necontabilizate (în plic) ale membrilor oficiilor teritoriale.
Decizia este executorie din momentul pronunțării, însă poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în termen de două luni de la comunicarea deciziei motivate.










