Parlamentul lansează un nou concurs de selectare a candidatului la funcția de Guvernator al BNM

Parlamentul lansează un nou concurs de selectare a candidatului la funcția de Guvernator al BNM

Parlamentul Republicii Moldova lansează un nou concurs pentru selectarea candidatului la funcția de Guvernator al Băncii Naționale a Moldovei, potrivit unui comunicat de presă.

La funcția de Guvernator al Băncii Naționale pot candida persoanele care, cumulativ:

– dețin cetățenia Republicii Moldova;

– au studii superioare/ post-universitare;

– au experiență de cel puțin 10 ani în domeniul financiar sau monetar;

– cunosc foarte bine și au capacitatea de a vorbi fluent limba engleză. 

Candidații urmează să expedieze dosarele la adresa de e-mail guvernator.bnm@parlament.md, cu următoarele documente:

1. Curriculum Vitae (completat în limbile română și engleză);

2. Copia actului de identitate (pentru dovada cetățeniei);

3. Copiile actelor de studii universitare/ post-universitare;

4. Cel puțin 2 scrisori de referință;

5. Scrisoare de motivație (preferabil în limba engleză). 

Dosarele candidaților vor fi plasate pe pagina web a Parlamentului, în rubrica special creată, cu genericul Selectarea candidatului la funcția de Guvernator al Băncii Naționale a Moldovei. 

Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 22 februarie 2016, ora 17.00

 

Doina Secrieru

Share