Au mai rămas două săptămâni pentru a achita cu facilități polița medicală
Persoanele care se asigură în mod individual mai au la dispoziție două săptămâni pentru a achita cu facilități prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă pentru anul 2026.
Astfel, până pe 31 martie inclusiv, cetățenii care sunt obligați să se asigure în mod individual achită de la 2.527 de lei până la 12.636 de lei, în funcție de categoria din care fac parte.
Plata primei de asigurare poate fi efectuată prin intermediul Serviciului guvernamental de plăţi electronice MPay.
În perioada 1 ianuarie – 18 martie 2026, prima de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă a fost achitată de aproximativ 107 mii de persoane. Cifra este în creştere cu 3.000 în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Astfel, de reducere de 80% din valoarea primei au beneficiat peste 106 mii și au achitat 2.527 de lei. În această categorie intră proprietarii de teren cu destinație agricolă, persoanele fizice care desfășoară activități independente în domeniul comerțului cu amănuntul (cu excepția mărfurilor supuse accizelor), fondatorii de întreprindere individuală și de gospodărie țărănească, deținătorii de patentă, arendașii, arendatorii, persoanele fizice care desfășoară activități în domeniul achizițiilor de produse din fitotehnie și/sau horticultură și/sau de obiecte ale regnului vegetal, cetățenii străini cu drept de ședere provizorie sau permanentă în Republica Moldova, alți cetățeni care nu sunt angajați și nici asigurați de Guvern.
În același timp, 900 de persoane au achitat prima în mărime integrală, de 12.636 de lei. Printre acestea se numără persoanele neangajate care exercită profesii precum notar, avocat, executor judecătoresc, expert judiciar, mediator, interpret, traducător sau administrator autorizat, care au obținut atestat, licență ori autorizație conform legii. De asemenea, în această categorie se încadrează persoanele care exercită independent profesia de medic de familie.
După 31 martie, cetățenii neangajați care nu se vor asigura în mod individual în termenul stabilit de legislație vor plăti prima de asigurare în mărime integrală (12.636 de lei), precum şi penalitate pentru fiecare zi de întârziere.
Persoanele care au întrebări legate de achitarea primei de asigurare în sumă fixă pot apela Serviciul telefonic Info CNAM – 0 800 99999 (apel gratuit atât de pe telefon fix, cât și mobil).











