4 ani de la sincronizarea Sistemului Electroenergetic Național cu rețeaua continentală europeană ENTSO-E

4 ani de la sincronizarea Sistemului Electroenergetic Național cu rețeaua continentală europeană ENTSO-E

Astăzi se împlinesc 4 ani de la sincronizarea Sistemului Electroenergetic Național cu rețeaua continentală europeană ENTSO-E, informează OFICIAL.

Potrivit Ministerului Energiei, sincronizarea a contribuit la consolidarea securității energetice a Republicii Moldova și la integrarea sistemului electroenergetic național în spațiul energetic european.

„Sincronizarea cu ENTSO-E a fost chiar mai importantă pentru securitatea și independența energetică a Republicii Moldova decât diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale”, a declarat Dorin Junghietu, ministrul Energiei.

Ministrul a mai menționat că, „aceasta ne-a permis să asigurăm stabilitatea sistemului atunci când Rusia bombarda infrastructura energetică din Ucraina și să avansăm cu alte reforme majore, inclusiv cu impact pe termen lung. Anterior, sistemul energetic moldovenesc era „capăt de linie” al fostului sistem al Uniunii Sovietice, IPS/UPS, iar Moldova putea importa energie fie doar din Ucraina, fie doar din România. Acum însă sistemul poate funcționa în regim sincron cu ambele țări, fiind mult mai stabil”.

Share