Vor fi organizate consultări publice ale proiectului Codului cu privire la organizarea și funcționarea Parlamentului

Vor fi organizate consultări publice ale proiectului Codului cu privire la organizarea și funcționarea Parlamentului

Comisia juridică, pentru numiri și imunități anunță consultări publice cu privire la proiectul Codului cu privire la organizarea și funcționarea Parlamentului. Ședința, la care vor participa reprezentanți ai fracțiunilor parlamentare, va avea loc marți, 17 martie, în biroul 114, cu începere de la ora 14:00.

Documentul a fost transmis spre consultare prealabilă tuturor fracțiunilor parlamentare. Proiectul nu este înregistrat ca inițiativă legislativă și este în proces de lucru. Acesta va fi înregistrat după consultări cu societatea civilă și părțile interesate.

La elaborarea proiectului s-a ținut cont de hotărârile Curții Constituționale, practicile statelor membre ale Uniunii Europene și obiectivele stabilite în Foaia de parcurs „Funcționarea Instituțiilor Democratice”.

Conform proiectului, Codul va contura mai explicit funcțiile de bază ale Parlamentului și rolul instituției în procesul de integrare europeană. De asemenea, documentul va viza activitățile organizatorice ale Biroului permanent, activitățile comisiilor permanente și ale Parlamentului întrunit în ședință plenară.

Un aspect important al proiectului se referă la descurajarea traseismului politic și neadmiterea schimbării configurației politice a Parlamentului pe parcursul legislaturii. Documentul mai conține prevederi care interzic partidelor care nu au acces în Parlament în urma scrutinului electoral și cele interzise sau declarate neconstituționale să poată crea fracțiuni.

Proiectul conține norme procedurale care asigură ca examinarea proiectelor de legi să fie axată pe o dezbatere profesionistă şi tematică. La fel, se propune ca declarațiile strict politic, ce nu țin de obiectul proiectelor de legi şi contravin prevederilor regulamentare, să fie organizate în sala conferințelor de presă a Parlamentului. În așa fel, se va asigura o interacțiune nemijlocită cu reprezentanții mass-media.

Adoptarea Codului este o acțiune normativă planificată  în Programul Național de Aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025–2029.

Persoanele interesate, care vor să participe la consultările publice, se pot înregistra la adresa de e-mail victor.mocanu@parlament.md. La aceeași adresă pot fi expediate și propunerile la proiectul Codului.

Share