Guvernul a aprobat ratificarea Acordului cu Asociația Internațională pentru Dezvoltare pe marginea unui grant în valoare de 365 de mii de dolari
Executivul a aprobat, ieri, un proiect de lege pentru ratificarea Acordului de grant dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare (AID) în vederea realizării Proiectului „Fortificarea capacităților – Sistemului Informațional de Management în Educație (SIME)”, semnat la Chișinău, la 3 noiembrie 2015. Acordul prevede contractarea unui grant în valoare de 365 000 dolari SUA.
Acordul va contribui la consolidarea calității și utilizarea statisticii educaționale pentru luarea deciziilor de management la diferite nivele, va promova un mediu favorabil pentru responsabilitatea socială în sectorul educației din Republica Moldova, prin deschiderea accesului la date și încurajarea supravegherii de către cetățeni a serviciilor de educație.
Totodată, grantul oferit va sprijini în mod direct reformele în curs de desfășurare prin consolidarea capacității Ministerului Educației şi va ajuta autoritățile raionale și instituţiile de învăţământ să utilizeze pe deplin Sistemul Informațional de Management în Educație (SIME) nou creat pentru luarea deciziilor de educație bazate pe dovezi și implementarea inițiativelor mai largi de date accesibile.
În cadrul proiectului vor fi întreprinse acțiuni pentru fortificarea capacităților statistice și analitice, îmbunătățirea calității și fiabilității datelor prin SIME și măsuri pentru deschiderea datelor în sectorul educației.
Mihaela Rotari