Experți europeni și deputați au discutat la Parlament despre rolul Comisiei pentru integrare europeană
Parlamentul Republicii Moldova a găzduit un eveniment organizat la jumătatea perioadei de implementare a Proiectului Twinning „Consolidarea capacităților Parlamentului Republicii Moldova și a rolului său în procesul de aderare la Uniunea Europeană”.
Evenimentul a fost dedicat rolului crucial pe care îl are Comisia pentru integrare europeană în procesul de pregătire a țării noastre pentru aderarea la Uniunea Europeană, precum și instrumentelor care pot consolida implicarea cetățenilor în procesul de consultări publice.
La eveniment au participat președintele Comisiei pentru integrare europeană, deputatul Marcel Spatari, membrii Comisiei, conducerea și reprezentanții Secretariatului Parlamentului, reprezentanți ai parlamentelor din România, Grecia, Italia, Ungaria și Austria, precum și ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
Agenda evenimentului a inclus discuții și dezbateri privind consolidarea capacităților Comisiei pentru integrare europeană în gestionarea proiectelor de acte normative cu sigla UE și a volumului sporit de activitate privind armonizarea legislației. Totodată, au fost abordate procedurile de exercitare a controlului parlamentar și contribuția Comisiei pentru integrare europeană la consolidarea procesului decizional în perioada de preaderare.
„Suntem recunoscători tuturor partenerilor pentru suportul acordat. Pentru noi este important să învățăm din experiența partenerilor, deoarece avem mult de lucru. Doar pentru anul acesta sunt planificate peste 300 de proiecte de acte normative care au ca scop armonizarea legislației naționale cu legislația UE”, a subliniat Marcel Spatari.
Partenerii internaționali și-au exprimat sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova și au subliniat că rolul parlamentelor naționale reprezintă un element esențial al Europei unite.
„Evenimentul organizat la jumătatea perioadei de implementare este dedicat Comisiei pentru integrare europeană, ceea ce subliniază importanța activității acesteia pentru Parlament și pentru Republica Moldova, în ansamblu, în procesul de integrare europeană”, a declarat Vasilios Svolopoulos, liderul proiectului Twinning.
Proiectul Twinning „Consolidarea capacităților Parlamentului Republicii Moldova și a rolului său în procesul de aderare la Uniunea Europeană” sprijină eforturile continue ale Republicii Moldova în direcția integrării europene, armonizării cu acquis-ul UE și îmbunătățirii mecanismelor de monitorizare. În special, proiectul urmărește asigurarea unui proces legislativ eficient, transparent și participativ în contextul armonizării legislației Republicii Moldova cu acquis-ul UE, precum și consolidarea controlului exercitat de Parlament.
Proiectul Twinning este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de un consorțiu condus de Parlamentul Greciei, în parteneriat cu parlamentele României, Italiei, Ungariei și Austriei. Perioada de implementare a proiectului este 3 februarie 2025 – 2 februarie 2027 (24 de luni).












