Ințiativă înregistrată de deputații PLDM privind modificarea Codului electoral

Ințiativă înregistrată de deputații PLDM privind modificarea Codului electoral

Deputaţii din fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova au înregistrat la Biroul permanent al Parlamentului o iniţiativă legislativă de modificare şi completare a Codului electoral.

Potrivit unui comunicat al PLDM, este vorba despre modificarea actualului concept de desemnare a membrilor Comisiei Electorale Centrale. Potrivit proiectului de lege, noii membri ai CEC vor fi selectaţi în cadrul unui concurs public transparent de către o comisie formată din experţi neafiliaţi politic şi cu autoritate în domeniu, propuşi de opoziţia parlamentară şi societatea civilă. În rezultat, componenţa CEC va fi independentă, imparţială, competentă şi integră.

Componenţa nominală şi regulamentul de activitate a comisiei de selectare urmează să fie aprobat  prin hotărâre de Parlament.

„Finalităţile urmărite de prezenta iniţiativă legislativă nu au scopul de a suprima exercitarea dreptului de vot al deputaţilor. Din contra, modificările propuse urmăresc stabilirea unor proceduri transparente şi corecte de selectare a celor mai competente şi integre persoane, care ar exercita în mod independent şi în spiritul normelor legale atribuţiile autorităţii electorale centrale”, se menţionează în nota informativă a proiectului de lege.

Comisia urmează a fi formată din 7 persoane care, în decurs de 30 de zile, va organiza concursul public şi va propune Parlamentului spre examinare lista candidaţilor selectaţi, în ordinea rezultatelor obţinute.

Având în vedere că la 11 februarie expiră mandatul membrilor CEC, iar Parlamentul încă nu a iniţiat procedura de desemnare în funcţie a unei noi componenţe, deputaţii PLDM consideră judicioasă examinarea şi adoptarea acestei iniţiative în regim de urgenţă.

Mihaela Rotari

 

Share