Consiliul Concurenței monitorizează situația pe piețele relevante, inclusiv pe piața angro de vânzare a motorinei
În contextul evoluțiilor recente generate de tensiunile din regiunea Golfului Persic, precum scumpirea biletelor de avion pe anumite rute internaționale și semnalările privind disponibilitatea temporară limitată a combustibililor în unele puncte de vânzare, Consiliul Concurenței anunță că monitorizează situația pe piețele relevante, inclusiv pe piața angro de vânzare a motorinei.
Precizăm că fluctuațiile de preț pot fi determinate de factori externi și de condiții de piață (costuri, rute logistice, capacități disponibile). Rolul Consiliului Concurenței este să urmărească dacă mecanismele concurențiale funcționează corect și dacă nu apar comportamente care pot distorsiona concurența sau prejudicia consumatorii.
Îndemnăm operatorii economici să asigure o comunicare clară și corectă privind condițiile de prestare/vânzare și eventualele limitări temporare. Cetățenii și întreprinderile pot transmite Consiliului Concurenței informații sau sesizări atunci când observă situații care ridică îngrijorări de natură concurențială, pentru a putea fi analizate în limitele competențelor legale.










