Se împlinesc 4 ani de la semnarea cererii de aderare a Republicii Moldova la UE
Astăzi se împlinesc patru ani de la depunerea cererii de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
„În tot acest timp, am făcut pași hotărâți spre acest obiectiv național: am obținut statutul de țară candidată pentru aderare, am organizat un referendum republican și am consfințit integrarea europeană în Constituție, am parcurs etapa de analiză a legislației europene și de planificare a reformelor care urmează sa le realizăm prin adoptarea Programului Național de Aderare la UE 2025–2029, am deschis negocierile tehnice pentru jumătate din capitole. În paralel, continuăm să ne îmbunătățim capacitatea administrativă și să demonstrăm, zi de zi, o voință fermă de a ne alătura lumii libere”, a spus Cristina Gherasimov.
Viceprim-ministra Gherasimov a menționat că sprijinul tuturor celor 27 de state membre ale UE și al instituțiilor europene confirmă că Republica Moldova este un partener serios, capabil să livreze reforme și să își respecte angajamentele.
„În contextul internațional actual, nicio țară nu poate face față singură provocărilor. Apartenența la o familie puternică, întemeiată pe solidaritate și sprijin reciproc, este o garanție de stabilitate și pace, mai ales pentru țările mici ca Moldova. Vom continua să muncim cu determinare pentru că Moldova poate și merită un destin mai bun, mai demn, mai prosper”, a spus Cristina Gherasimov.
La 3 martie 2022, Republica Moldova a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană. Documentul a fost semnat de președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, precum și de prim-ministra de atunci, Natalia Gavrilița.










