Brega a cerut Ministerului Sănătăţii să raporteze zilnic despre situaţia epidemiologică privind îmbolnăvirile de gripă
În contextul creşterii activităţii gripale și a evoluţiei acesteia în proximitatea graniţei Republicii Moldova, dar și a confirmării cazurilor de gripă înregistrate în ultima perioadă, vicepremierul pe probleme sociale, Gheorghe Brega, a solicitat autorităţilor publice centrale şi locale să întreprindă o serie de măsuri în scopul prevenirii îmbolnăvirilor cu virusul gripal A(H1N1) şi împotriva răspândirii infecţiilor respiratorii acute.
Printre acestea se numără acţiunile de distanţiere socială care reduc riscul de a contracta infecţia gripală, prin evitarea evenimentelor cu o mare densitate a populaţiei, amânarea manifestărilor cultural-sportive, a matineelor în instituțiile preşcolare și a activităţilor similare în instituțiile de învăţământ, care pot favoriza extinderea situaţiei epidemiologice.
Potrivit indicaţiei vicepremierului, cadrele didactice, elevii şi studenţii din instituţiile de învăţământ urmează să fie informaţi suplimentar privind riscul de îmbolnăvire cu virusul gripal A(H1N1), precum şi să fie asigurată neadmiterea persoanelor cu simptome compatibile cu gripa în instituţiile publice, izolarea și referinţa imediată a acestora către instituţia medicală.
Totodată, Gheorghe Brega a cerut Ministerului Sănătăţii să raporteze zilnic despre situaţia epidemiologică privind îmbolnăvirile de gripă, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi infecţii respiratorii acute severe.
Mihaela Rotari