PSDE a convocat ședința biroului permanent
Partidul Social Democrat European a convocat ședința extinsă a Biroului Permanent, cu participarea președinților Organizațiilor Teritoriale.
Reuniunea a avut drept obiectiv evaluarea activităților desfășurate în primul trimestru al anului curent și stabilirea direcțiilor strategice pentru perioada următoare.
Secretarul general și președintele interimar al PSDE, Cazacu Iurie, a prezentat raportul privind acțiunile politice organizatorice și de comunicare realizate în perioada de referință, subliniind importanța consolidării în continuare a dialogului permanent cu cetățenii. În cadrul ședinței, a fost, de asemenea, aprobat raportul financiar pentru anul 2025 și trasate obiectivele pentru perioada următoare.
Printre direcțiile prioritare se numără:
☑️ consolidarea și eficientizarea activității Organizațiilor Teritoriale;
☑️ crearea de structuri noi în localitățile unde partidul nu este încă reprezentat;
☑️ fortificarea organizațiilor interne de partid (tineret, femei, seniori, profesioniști);
☑️ atragerea de noi membri, inclusiv tineri, care împărtășesc valorile social-democrate.
Un subiect distinct pe agenda ședinței l-a constituit rolul PSDE în inițierea discuțiilor cu alte partide politice în vederea consolidării unui pol social-democrat european. Participanții la reuniune au accentuat importanța unirii forțelor politice responsabile, capabile să promoveze o agendă comună axată pe susținerea categoriilor vulnerabile, stimularea unei economii echitabile și competitive și consolidarea parcursului european al țării.
PSDE își reafirmă angajamentul ferm de a contribui la responsabilizarea clasei politice, pentru promovarea unor politici publice, care să pună în prim plan cetățeanul și interesul național.












