Programul legislativ al Parlamentului pentru anul 2026: deputații vor examina 354 de proiecte de acte normative
Programul legislativ al Parlamentului pentru anul 2026 a fost aprobat în cadrul ședinței plenare.
Documentul a fost elaborat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe și Cancelaria de Stat și are drept scop instituționalizarea unui mecanism de planificare riguroasă, corelarea agendei legislativului cu cea a executivului, sporirea calității actului normativ, precum și consolidarea încrederii cetățenilor în actul legiferării prin transparență sporită.
Programul include 354 de proiecte de acte normative, dintre care 314 proiecte de lege prevăzute în Programul Național de Aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025–2029. De asemenea, în acest an, deputații vor mai examina ratificarea a 18 tratate internaționale, precum și o serie de acte care rezultă din executarea hotărârilor Curții Constituționale. Mai sunt planificate audierile a 48 de rapoarte anuale ale autorităților și instituțiilor publice. Toate proiectele incluse în Program au termene-limită de adoptare și instituții responsabile. Programul legislativ reflectă atribuțiile de bază ale Parlamentului: funcția legislativă și funcția de control parlamentar.
Proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea Programului legislativ al Parlamentului pentru anul 2026 mai prevede că, la solicitarea Guvernului, deputații vor examina în mod prioritar proiectele de acte normative elaborate în scopul armonizării legislației naționale cu legislația Uniunii Europene. Totodată, proiectele de acte normative care nu sunt incluse în Programul legislativ, dar sunt înaintate de subiecții care au dreptul la inițiativă legislativă, vor fi examinate de Parlament fără a fi modificat Programul.
De menționat că, în Raportul de Extindere al Comisiei Europene, publicat la 4 noiembrie 2025, se solicită expres Parlamentului să adopte planuri legislative anuale. Acestea sunt necesare pentru a raționaliza procesul legislativ și pentru a asigura reglementarea tuturor domeniilor de raporturi sociale, înlăturând lacunele legislative și asigurând o planificare strategică a activității parlamentare.











