Parlamentul găzduiește vizita delegației Comisiei pentru politică externă din Folketingul Regatului Danemarcei

Parlamentul găzduiește vizita delegației Comisiei pentru politică externă din Folketingul Regatului Danemarcei

Parlamentul Republicii Moldova găzduiește, în aceste zile, vizita delegației Comisiei pentru politică externă din Folketingul Regatului Danemarcei.

Pe parcursul vizitei, parlamentarii danezi au avut întrevederi cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și cu vicepreședinta Parlamentului și președinta Comisiei pentru politică externă, Doina Gherman.

Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale, parcursul european al Republicii Moldova și valorificarea oportunităților de atragere a investițiilor daneze în domenii importante precum energia regenerabilă, agricultura, educația și tehnologia.

Totodată, a fost apreciat sprijinul constant oferit de Danemarca țării noastre. În același context, a fost subliniat faptul că noul program danez de sprijin pentru Republica Moldova, în valoare de 20 de milioane de euro, va contribui la consolidarea sectorului de apărare, la combaterea dezinformării și la îmbunătățirea capacității de gestionare a situațiilor de criză.

Share