Un bărbat a fost condamnat la închisoare pentru violență domestică și încălcarea ordonanței de protecție
Procuratura municipiului Chișinău informează despre pronunțarea unei sentințe de condamnare în privința unui bărbat de 53 de ani, cetățean al Uzbekistanului, învinuit de comiterea infracțiunii de violență în familie și neexecutarea măsurilor stabilite prin ordonanță de protecție.
Prin sentința pronunțată, inculpatul a fost condamnat, pentru concurs de infracțiuni, la 3 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
Potrivit materialelor dosarului, în luna mai 2025, inculpatul, aflat în relație de concubinaj cu victima, în locuința comună, din gelozie, a inițiat un conflict cu aceasta. În cadrul altercației, a lovit victima cu un obiect din lemn în regiunea capului și a spatelui, după care i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii în zona feței și a capului.
Potrivit raportului de expertiză judiciară, victima a suferit fracturi la nivelul nasului și alte leziuni, calificate drept vătămări corporale ușoare.
În urma incidentului, a fost emis un ordin de restricție și ulterior o ordonanță de protecție pe un termen de 90 de zile, prin care inculpatul era obligat să părăsească domiciliul și să păstreze o distanță minimă de 300 metri față de victimă și copilul minor, fiind interzis orice contact, inclusiv telefonic.
Cu toate acestea, în luna noiembrie 2025, inculpatul a încălcat măsurile impuse de instanță, care a pătruns în locuința victimei fără acordul acesteia, fapt ce a constituit o nouă infracțiune.
În cadrul ședinței de judecată, atât victima, cât și fiul minor al familiei au declarat că, în ultimii ani, au existat episoade repetate de violență, unele dintre acestea fiind urmate de intervenția poliției.
Deși inculpatul și-a exprimat regretul pentru cele întâmplate, acesta nu și-a recunoscut integral vina.
Hotărârea nu este definitivă, iar persoana condamnată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la rămânerea definitivă a sentinței.












