Două tentative de scoatere ilicită din țară a mijloacelor financiare în valută străină
Funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, în comun cu angajații IGPF, au contracarat două tentative de scoatere ilicită din țară a mijloacelor financiare în valută străină.
Primul caz a avut pe ruta Chișinău – Antalya, după ce, în timpul formalităților de control, a fost identificată o pasageră care nu a declarat autorității vamale suma de 17 502 dolari USD, pe care o deținea asupra sa. Documentată pe caz este o nerezidentă, în vârstă de 74 de ani.
Cel de-al doilea caz a fost înregistrat la ruta Chișinău – Veneția, după ce o altă pasageră a tăinuit prezența sumelor de 16 070 Euro și 500 dolari SUA, pe care nu le-a declarat în cadrul controlului vamal. Documentată pe caz este o nerezidentă, în vârstă de 73 de ani.
Mijloacele financiare au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării speciale, iar persoanele riscă să fie sancționate contravențional în conformitate cu prevederile art. 43¹, 287 alin. (10) Cod Contravențional.
Reamintim că, la trecerea frontierei vamale, declararea mijloacelor financiare în numerar este obligatorie de la 10 000 de Euro (sau echivalentul lor), pentru evitarea sancțiunilor și a confiscării mijloacelor bănești.










