Incident cu implicarea unei mașini de poliție și doi copii pe o sanie
Astăzi, în jurul orei 13:00, Poliția a înregistrat un incident rutier produs în satul Bravicea din raionul Călărași.
Conform informațiilor preliminare, un echipaj al Poliției, aflat în misiune de serviciu, ajungând într-o curbă, a observat o sanie pe care se aflau doi copii și care venea de pe un drum secundar în pantă. Pentru a preveni producerea unui impact, conducătorul auto a oprit maşina pe partea dreaptă a carosabilului.
Cu toate acestea, sania a ajuns în roata autospecialei.
În urma impactului, unei fetițe de 7 ani i-a fost acordat ajutor medical.
Poliția îndeamnă părinții să acorde o atenție sporită copiilor și să se asigure că aceștia sunt supravegheați permanent.
Reamintim că joaca la săniuș presupune respectarea unor reguli de siguranță, în special alegerea unui loc adecvat și prezența unui adult.











