Judecător de la Curtea de Apel Centru, trimis în judecată pentru trafic de influență
Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Principal, anunță finalizarea urmăririi penale și expedierea în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a unei judecătoare de comiterea infracțiunii de trafic de influență.
Din lucrările cauze penale, procurorii au constatat că învinuita, deținând funcția de judecător la Curtea de Apel Centru, aflându-se în orașul Hîncești, acționând cu intenție directă și cunoscând că o cauză contravențională era examinată de Colegiul penal al Curții de Apel Centru, a pretins că are influență asupra judecătorilor din completul respectiv.
În continuare, persoana cu funcție de demnitate publică a acceptat și a primit mijloace bănești de la un alt judecător, din cadrul Judecătoriei Hîncești, sediul Central, în scopul influențării judecătorilor Colegiului penal al Curții de Apel Centru pentru adoptarea unei soluții favorabile în cauza contravențională menționată.
Ulterior, la 20.01.2025, magistrata respectivă a manifestat un comportament orientat spre consolidarea percepției că ar avea influență asupra completului de judecători și că soluționarea procesului contravențional are loc sub impactul influenței exercitate de către ea.
Învinuita a pledat nevinovată.
Faptele incriminate învinuitei se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 200 000 de lei cu închisoare de până la 7 ani.
Urmărirea penală în privința altor judecători vizați în cauza respectivă este în desfășurare, iar informații suplimentare vor fi comunicate după finalizarea investigațiilor.
Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, inculpata beneficiază de prezumția de nevinovăție.











