API: Proiectul Legii poștei contravine Directivei europene în domeniul serviciilor poștale și promovează interese corporative
Asociaţia Presei Independente (API) semnalează pericolul excluderii din categoria serviciului poștal universal a distribuirii cărților, cataloagelor, ziarelor și altor publicații periodice și solicită intervenţia conducerii Parlamentului Republicii Moldova pentru a exclude din proiectul Legii poștei, adoptat în prima lectură, prevederile care contravin directivei europene în domeniul serviciilor poștale.
Potrivit unui comunicat de presă, API a expediat o scrisoare conducerii Parlamentului și Comisiei cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media, în care se menționează că proiectul Legii poștei, adoptat în prima lectură la 29 decembrie 20151, exclude din categoriile serviciului poştal universal colectarea, sortarea, transportarea și distriburea cărților și cataloagelor, a ziarelor și altor publicații periodice, ceea ce contravine Directivei 97/67/CE a Parlamentului European privind normele comune pentru dezvoltarea pieței interne a serviciilor poștale ale Comunității și îmbunătățirea calității serviciului2. Astfel, Articolul 3 al Directivei europene stabilește că fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru a asigura că serviciul universal cuprinde inclusiv ridicarea, sortarea, transportul și distribuția expedierilor poștale de cel mult două kilograme, în categoria expedierilor poștale fiind și cărțile, cataloagele, ziarele, publicațiile periodice și coletele poștale care conțin mărfuri cu sau fără valoare comercială. Însă în proiectul Legii poștei, elaborat de Ministrerul tehnologiei informației și comunicațiilor, cărțile, cataloagele, ziarele și alte publicații periodice au fost excluse din categoria serviciilor poștale universale și incluse în categoria ”trimiterilor poștale”. La modul practic, această modificare va însemna că Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei” – operator naţional care prestează servicii poştale şi care deţine, de facto, o poziţie dominantă pe piaţă, nu va mai avea obligația legală să ridice, sorteze, transporte și distribuie publicațiile periodice. ”Aceste modificări legislative i-ar oferi Î.S. „Poşta Moldovei” posibilitatea discreționară să refuze colaborarea cu editorii publicaţiilor periodice sau să aplice o abordare selectivă şi discriminatorie faţă de aceștia. O asemenea situaţie ar cauza falimentul multor redacţii, ar leza dreptul constituţional al cetăţenilor la informaţie şi ar deteriora pluralismul de opinii în Republica Moldova”, se spune în scrisoarea expediată de API conducerii Parlamentului.
Excluderea din categoriile serviciului poştal universal a colectării, sortării, transportării și distriburii ziarelor și a altor publicații periodice contravine directivelor europene şi va reprezenta un regres în acest domeniu, aceste prevederi fiind inferioare chiar şi legislaţiei altor ţări din spaţiul fostei Uniuni Sovietice. Astfel, Legea comunicării poştale din Republica Belarus3 stabileşte că abonarea şi distribuirea publicaţiilor periodice reprezintă un serviciu poştal universal, prestarea acestuia fiind obligatorie pentru operatorii poştali.
API a transmis Parlamentului Republicii Moldova o analiză a reglementărilor legale actuale privind distribuirea publicațiilor periodice şi câteva propuneri argumentate de amendare a proiectului Legii poştei, solicitând excluderea din proiect a modificărilor elaborate în interese corporative şi care contravin interesului public general şi dreptului la informare, consfinţit de Consituţia Republicii Moldova.