A șantajat o femeie timp de șase ani cu publicarea imaginilor intime. Inculpatul – condamnat la 12 ani de închisoare
Procuratura municipiului Chișinău informează despre pronunțarea unei sentințe de condamnare în privința unui bărbat în vârstă de 34 de ani, recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de șantaj.
Instanța i-a stabilit pedeapsa de 12 ani de închisoare cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis.
Potrivit materialelor cauzei, începând cu anul 2015, în timp ce își ispășea o pedeapsă cu închisoarea într-un penitenciar din țară, inculpatul și-a creat un profil cu date false pe o rețea de socializare, prin intermediul căruia a inițiat corespondență cu victima, furnizându-i informații mincinoase despre identitatea sa. După ce i-a câștigat încrederea, acesta a întreținut convorbiri cu caracter amoros, convingând femeia să-i transmită fotografii și înregistrări video cu caracter intim.
Ulterior, în perioada 2015–2021, inculpatul a șantajat victima, solicitând sume de bani în schimbul nepublicării imaginilor respective. Determinată de frica de a nu fi făcute publice materialele compromițătoare, femeia, aflată pe teritoriul Republicii Italiene, a efectuat, la cererea inculpatului, transferuri bănești pe numele mai multor persoane indicate de acesta. În total, prin 93 de operațiuni bancare, victima a transferat suma de peste 34.000 de euro.
De asemenea, în luna mai 2021, după eliberarea din detenție, inculpatul a constrâns prin șantaj victima să-i procure un automobil în credit. Aceasta a contractat un credit pentru un autoturism de model „Dacia Logan”, achitând prima rată, urmând să ramburseze ulterior suma totală de aproximativ 100.000 de lei. După primirea automobilului menționat, partea vătămată l-a transmis în folosință inculpatului.
În cadrul urmăririi penale, inculpatul și-a recunoscut parțial vina. Acesta nu s-a prezentat la ultimele ședințe de judecată, fiind anunțat în căutare.
Până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.










