Rezultatele Comisiei de anchetă privind eliberarea diplomelor de USMF „Nicolae Testemițanu”
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova informează despre finalizarea activității Comisiei de anchetă de serviciu, constituită prin Ordinul rectorului nr. 360-A din 04.11.2025 și al cărei termen de activitate a fost prelungit prin Ordinul nr. 412-A din 03.12.2025.
Comisia a avut ca obiectiv examinarea informațiilor apărute în spațiul public referitoare la desfășurarea studiilor postuniversitare de rezidențiat ale cetățenilor străini în cadrul Universității, precum și evaluarea respectării cadrului normativ și procedural aplicabil.
În perioada 4 noiembrie 2025 – 12 ianuarie 2026, Comisia a realizat o analiză amplă a documentelor academice și administrative, a procedurilor de admitere, a participării rezidenților la activitățile de instruire teoretică și practică, precum și a modului de evaluare academică. De asemenea, au fost organizate ședințe de lucru și consultări cu persoanele responsabile, fiind examinate dosarele rezidenților înmatriculați în perioada anilor 2020-2025.
În urma verificărilor efectuate, Comisia a constatat că diplomele de rezidențiat eliberate de USMF „Nicolae Testemițanu”, inclusiv cele vizate în materialele de presă, sunt valide din punct de vedere juridic și au fost eliberate în conformitate cu cadrul legal în vigoare.
Totodată, raportul final evidențiază necesitatea îmbunătățirii procedurilor interne și a consolidării mecanismelor de control, în vederea asigurării calității procesului educațional.
Conducerea Universității tratează cu maximă responsabilitate concluziile și recomandările Comisiei și va întreprinde măsurile necesare pentru implementarea acestora, cu scopul de a asigura un proces educațional riguros, transparent și conform standardelor naționale și internaționale.
USMF „Nicolae Testemițanu” își reafirmă angajamentul față de integritatea academică, legalitate, transparență și responsabilitate instituțională.











