Și-a falsificat identitatea pe „WhatsApp” și a înșelat un bărbat de bani

Și-a falsificat identitatea pe „WhatsApp” și a înșelat un bărbat de bani

Procuratura municipiului Chișinău informează despre pronunțarea unei sentințe de condamnare în privința unui tânăr în vârstă de 24 de ani, recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de escrocherie.

Prin sentința instanței de judecată, inculpatul a fost condamnat la 1 an și 8 luni de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis.

Potrivit materialelor cauzei, în luna decembrie 2024, inculpatul, aflat în detenție, a pus în aplicare o schemă de înșelăciune prin intermediul aplicației „WhatsApp”. Acesta a creat un cont fals, folosind identitatea unei persoane apropiate bărbatului (nașa), și, invocând o urgență financiară, a indus în eroare partea vătămată, determinând-o să efectueze două transferuri bancare.

În urma acțiunilor ilegale, victimei i-a fost cauzat un prejudiciu material în valoare totală de 10 500 lei.

Inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția.

Inculpatul nu se află la prima abatere de la lege, fiind anterior condamnat pentru infracțiuni contra patrimoniului (furt, jaf).

Prin aceeași sentință, instanța de judecată a dispus încasarea prejudiciului material în folosul părții vătămate.

Până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Share