Întrunirea Consiliului Memoriei la Ministerul Culturii: Au fost discutate rezultatele
La Ministerul Culturii a avut loc întrunirea Consiliului Memoriei, la care s-a prezentat bilanțul primului an de activitate al Consiliului și au fost discutate prioritățile pentru perioada următoare.
În cadrul reuniunii, au fost trecute în revistă realizările obținute până în prezent și s-au analizat acțiunile planificate pentru anii 2026–2028, în conformitate cu Planul de promovare a culturii memoriei victimelor represiunilor politice. Discuțiile s-au axat pe consolidarea mesajelor publice, extinderea activităților comemorative și intensificarea cooperării dintre instituțiile statului, mediul academic și sectorul cultural.
Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a subliniat importanța promovării adevărului istoric și a transmiterii mesajelor legate de memoria colectivă către un public cât mai larg: „Este important ca adevărul istoric și lecțiile trecutului să ajungă la cât mai mulți oameni, astfel încât să educe și să contribuie la formarea unei societăți conștiente de adevărul istoric”.
Consiliul Memoriei este alcătuit din 11 membri – specialiști din domeniile istoriei, cercetării, educației și culturii. Acesta a fost instituit în luna februarie a acestui an, iar în luna iunie a fost aprobat Planul de acțiuni pentru anii 2026–2028. Printre primele inițiative majore a fost organizarea primului Congres Național al Memoriei, desfășurat la 28 iunie și dedicat represiunilor politice din perioada 1917–1989.













