CNAS va participa la cea de-a XV-a ediţie a Expoziţiei Naţionale „Fabricat în Moldova”

Casa Naţională de Asigurări Sociale va participa la cea de-a XV-a ediţie a  Expoziţiei Naţionale „Fabricat în Moldova”, care va avea loc în perioada 3-7 februarie  2016, la CIE „Moldexpo”, mun. Chişinău. Participarea la expoziţie este una dintre formele de popularizare a activităţii instituţiei şi serviciilor prestate de ea.

Timp de cinci zile, în Pavilionul central al CIE „Moldexpo”, angajaţii CNAS vor răspunde la întrebările vizitatorilor ce ţin de raportarea electronică la CNAS,  stabilirea şi calcularea pensiei, stabilirea indemnizaţiilor pentru familiile cu copii, evidenţa individuală a contribuţiilor, etc.

Pentru vizitatorii care reprezintă persoane juridice, CNAS va organiza seminarul “Procesul de raportare lunară şi electronică la CNAS”. Astfel, toţi doritorii sînt aşteptaţi la 5 februarie, curent,  în Pavilionul central, Sala de conferinţe, CIE „Moldexpo” (vedeţi mai jos programul
seminarului). Seminarul va începe la 15.30.

Vă mai comunicăm că pe data de 4 şi 6 februarie un reprezentant ACLI (Associazioni cristiane lavoratoni italiani – Asociaţia Creştină a Lucrătorilor din Italia) va oferi consultaţii privind obţinerea pensiei din Italia.

Casa Naţională de Asigurări Sociale participă al zecelea an consecutiv la Expoziţia Naţională „Fabricat în Moldova”.

Programul seminarului

Share