Expoziţia „Da Vinci – Invenţii, inaugurată la Muzeul Național de Istorie a Moldovei

Expoziţia „Da Vinci – Invenţii, inaugurată la Muzeul Național de Istorie a Moldovei

Pentru prima dată la Chişinău, Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei găzduieşte excepţionala expoziţie „Da Vinci – Invenţii”, care prezintă celebrele invenții și lucrări ale lui Leonardo da Vinci. Expoziția a fost inaugurată în seara zilei de ieri, 1 februarie 2016, în prezența mai multor oficiali, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova, oameni de cultură, jurnaliști și a publicului amator de artă.

În cadrul evenimentului, ministrul Culturii Monica Babuc a felicitat organizatorii pentru realizarea expoziției unicat la Chișinău și oferirea ocaziei publicului din țară să viziteze extraordinarele mostre ale Codului Da Vinci, „să vadă cum a putut să gândească un titan al Renașterii și ce a putut să ne lase nouă drept moștenire”. În discursul său, oficialul a remarcat că “indiferent cât de mult s-a mișcat umanitatea înainte în realizarea diverselor miracole științifice, principalul miracol nedescifrat până acum, acel Cod Da Vinci, este inteligența umană, profunzimea spiritului uman, care în personalitatea lui Leonardo Da Vinci, excepțional de complexă, s-a manifestat în toată plenitudinea sa”. “Inteligența umană este, de fapt, responsabilă de implicarea în cea mai frumoasă opera pe care trebuie să o realizăm – opera de propășire a umanului, a culturii, a frumosului în această viață”, a mai notat Monica Babuc.

Prezentată pentru prima dată în Republica Moldova, expoziţia face parte dintr-un circuit internaţional, fiind expusă în peste 60 de ţări din Europa, Asia, America de Nord şi Australia. Expoziţia, care prezintă copiile exacte ale celebrelor invenţii şi opere de artă ale geniului Da Vinci, a fost realizată în 2006 de compania australiană „Grande Exhibitions”, sub egida Muzeului „Leonardo da Vinci” din Roma. Toate invenţiile au fost create de artizani italieni, care au utilizat tehnici şi materiale similare cu cele folosite în vremea Renaşterii. Aceştia au cercetat peste 6 000 de pagini din caietele de notiţe ale lui Leonardo – aşa-zisele codexuri, dezlegând ghicitori ascunse, greşeli făcute intenţionat şi litere întoarse în oglindă, prin care da Vinci încercase să-şi menţină secretul invenţiilor.

Expoziţia „Da Vinci – Invenţii” reuneşte circa 50 de modele de maşinării, proiectate acum 500 de ani de cea mai importantă figură culturală a Renaşterii, care sunt grupate în următoarele categorii: maşini de război, maşini hidraulice, maşini de zbor, maşini pentru construcţii şi maşini pentru manufacturare. Modelele, unele funcţionale, sunt realizate în lemn şi respectă schiţele şi proiectele lui Leonardo da Vinci, care nu au fost reproduse în timpul vieţii inventatorului.

Expoziţia va putea fi vizitată până la 1 aprilie 2016.

Mihaela Rotari
Share