PSRM: Bugetul pentru anul 2026 nu răspunde intereselor teritoriilor și accentuează subfinanțarea acestora

PSRM: Bugetul pentru anul 2026 nu răspunde intereselor teritoriilor și accentuează subfinanțarea acestora

Vicepreședintele Parlamentului din partea PSRM, Vlad Batrîncea, deputatele PSRM Alla Pilipețcaia și Alla Darovannaia au prezentat proiectele de amendamente ale PSRM la proiectul bugetului de stat pentru anul 2026, în domeniul dezvoltării rurale și al descentralizării administrației publice locale.

Vlad Batrîncea a subliniat că proiectul de buget al Guvernului pentru anul 2026 nu reflectă necesitățile reale ale teritoriilor și nu asigură o repartizare echitabilă a resurselor financiare.
„Cu cât teritoriile primesc mai puține resurse, cu atât bugetul țării, în ansamblu, devine mai slab. O asemenea abordare nu poate fi nici explicată, nici justificată”, a declarat vicepreședintele Parlamentului.

El a menționat că primăriile, raioanele și localitățile trebuie finanțate în condiții egale, iar proiectele de infrastructură trebuie să beneficieze de sprijinul necesar indiferent de apartenența politică a autorităților locale.

Totodată, Vlad Batrîncea a atras atenția asupra problemei neexecutării bugetului în anul 2025. Potrivit estimărilor experților, aproximativ 60% din fondurile prevăzute în buget nu au fost valorificate, fapt care a dus la subfinanțarea semnificativă a teritoriilor.

„Este imposibil să impui un regim de austeritate la nivel național și, în același timp, să numești bugetul pentru 2026 unul investițional. Este lipsit de sens să vorbim despre investiții atunci când domeniul social, sectorul agricol și bugetele locale rămân, în fapt, subfinanțate”, a declarat vicepreședintele Parlamentului.

Vlad Batrîncea a comunicat că fracțiunea PSRM a înaintat numeroase amendamente pentru lectura a doua a proiectului de buget, inclusiv propuneri orientate spre sprijinirea teritoriilor, depolitizarea repartizării resurselor financiare și consolidarea reală a autorităților publice locale.

La rândul său, deputata Alla Pilipețcaia a menționat că, în condițiile unui deficit bugetar major și a reducerilor pe multiple capitole, mijloacele bugetare sunt utilizate ineficient, existând un risc sporit de neexecutare a bugetului și în anul 2026:
„Vor avea de suferit, în primul rând, regiunile și autoritățile locale, care din nou nu vor primi resursele necesare. De aceea, bugetul-2026 este, practic, unul nesigur și lipsit de fundament”.

Deputata a informat că fracțiunea parlamentară a PSRM, în urma consultărilor cu autoritățile publice locale, a colectat 189 de propuneri din partea a 78 de primării din 20 de raioane ale Republicii Moldova, pentru a fi incluse în bugetul anului 2026. Printre cele mai importante se numără reparația și modernizarea drumurilor locale, reabilitarea grădinițelor, școlilor și taberelor de odihnă pentru copii, a infrastructurii comunale și altele.

„Deputații PSRM vor insista asupra examinării responsabile a acestor propuneri, pentru a asigura o dezvoltare echilibrată a regiunilor și utilizarea eficientă a resurselor statului”, a subliniat deputata.

Alla Darovannaia a amintit că peste 53% dintre cetățenii Republicii Moldova locuiesc în mediul rural.
„Atunci când vorbim despre finanțarea autorităților publice locale, nu ne referim la funcționarii care gestionează resursele, ci, în primul rând, la cetățenii pentru care este elaborat bugetul”, a menționat deputata.

Potrivit acesteia, tocmai în zonele rurale se atestă cel mai înalt nivel de sărăcie: se închid școli, lipsesc medicii și serviciile medicale elementare, iar iarna oamenii sunt nevoiți să contracteze credite pentru a supraviețui, întrucât majorității le-au fost refuzate compensațiile.

Inițiativele PSRM urmăresc revenirea la votarea în Parlament a proiectelor locale și regionale, eliminarea discriminării politice, majorarea transferurilor directe către bugetele locale, stabilirea unor criterii clare de repartizare a fondurilor, sprijinirea producătorilor agricoli, menținerea școlilor, majorarea salariilor cadrelor didactice și medicale, precum și realizarea proiectelor de infrastructură.

Deputații au subliniat că proiectul bugetului de stat pentru anul 2026, în forma sa actuală, condamnă satele Moldovei la degradare.

„De aceea, facem apel către toți deputații să susțină amendamentele PSRM, pentru a oferi satelor o șansă reală la dezvoltare autentică, nu doar la supraviețuire.”

Share