Tot ce trebuie să ştiţi despre virusul Zika: Organizaţia Mondială a Sănătăţii spune totul

Infecţia cu virusul Zika este transmisă de ţânţari din specia Aedes, iar persoanele contaminate prezintă în general febra moderată, o erupţie cutanată şi conjunctivită. În mod normal, simptomele dispar într-o perioadă cuprinsă între două şi şapte zile. Deocamdată nu există tratament sau vaccin specific, scrie Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pe site-ul său. 

Cea mai bună formă de prevenire constă în protejarea împotriva înţepăturilor de ţânţari. Virusul circulă în Africa, cele două Americi, Asia şi Pacific. Virusul Zika a fost identificat prima oară în Uganda, în 1947, la maimuţele rhesus. A fost identificat ulterior la om în 1952, tot în Uganda şi în Tanzania.

Semne şi simptome

Nu se ştie exact care este perioada de incubaţie (de la expunere la manifestarea simptomelor), apreciindu-se că ea este de câteva zile. Simptomele seamănă cu cele al altor arboviroze, cum ar fi Dengue, şi implică febră, erupţii cutanate, conjunctivită, dureri musculare şi articulare, o stare de slăbiciune şi cefalee. Simptomele sunt în general benigne şi dispar în două-şapte zile. În cursul epidemiilor din Polinezia Franceză şi Brazilia, din 2013 şi, respectiv, 2015, autorităţile sanitare naţionale au semnalat potenţiale complicaţii neurologice şi autoimune. În Brazilia s-a înregistrat recent o recrudescenţă a infecţiilor cu virusul Zika în rândul populaţiei, precum şi o creştere a numărului de nou-născuţi cu microcefalie în nord-estul ţării. Organismele care examinează aspectele legate de virus pun în evidenţă tot mai multe date care indică o legătură între Zika şi microcefalie. Sunt necesare totuşi şi alte cercetări pentru a înţelege relaţia dintre microcefalia bebeluşilor şi virusul Zika. Se fac investigaţii şi în privinţa altor posibile cauze ale apariţiei acestei afecţiuni.

Transmitere

Virusul Zika se transmite la om prin înţepătura unui ţânţar infectat din specia Aedes, în regiunile tropicale. Acesta transmite şi Dengue, Chicungunya şi febra galbenă. Epidemii de infecţii provocate de virusul Zika au fost semnalate prima oară în Pacific, în 2007 şi în 2013 (insulele Yap şi Polinezia Franceză), apoi în 2015 în cele două Americi (Brazilia şi Columbia) şi în Africa (Republica Capului Verde). În plus, peste 13 ţări din America de Sud şi America de Nord au anunţat infecţii sporadice cu virusul Zika, semn al unei expansiuni geografice rapide a acestuia.

Diagnostic

Virusul Zika este depistat prin PCR (amplificare prin reacţie în lanţ a polimerazei) şi prin izolare din eşantioane sanguine. Diagnosticul serologic poate fi dificil, fiind posibile reacţii încrucişate cu alţi flaviviruşi, de exemplu virusul Dengue, al Nilului occidental sau al febrei galbene.

Prevenţie

Ţânţarii şi cuiburile larvare constituie un important risc de infecţie cu virusul Zika. Prevenirea şi combaterea bolii constau în scăderea numărului de ţânţari la sursă (eliminarea sau modificarea cuiburilor larvare) şi reducerea contactelor între aceste insecte şi om. În acest scop se pot aplica produse care să alunge ţânţarii, este recomandabil ca hainele să aibă de preferinţă culori deschise şi să acopere o porţiune cât mai mare a corpului, să se pună plase împotriva insectelor, să se închidă uşile şi ferestrele şi să se doarmă sub plasă anti-ţânţari. Se mai recomandă golirea, curăţarea şi acoperirea tuturor recipientelor în care se poate strânge apă, cum ar fi găleţi, vaze de flori şi pneuri, pentru a elimina locurile în care se pot reproduce ţânţarii. În plină epidemie, autorităţile sanitare pot trece la pulverizări cu insecticide.

Tratament

Boala cu virusul Zika este în general benignă şi nu necesită un tratament specific. Persoanele afectate trebuie să se odihnească, să bea suficient şi să ia medicamente obişnuite împotriva durerilor şi febrei. În cazul agravării simptomelor, ele trebuie să se adreseze medicului, anunţă Agerpres.