MAN: PAS vrea să modifice regulamentul Parlamentului din cauza absențelor propriilor deputați
Președintele fracțiunii Alternativa, deputatul MAN, Gaik Vartanean a declarat, în cadrul ședinței Parlamentului, că intenția PAS de a modifica regulamentul de funcționare a Legislativului nu are legătură cu eficientizarea activității parlamentare, ci cu incapacitatea partidului de guvernare de a asigura prezența propriilor deputați la ședințe.
Potrivit acestuia, PAS încearcă să justifice modificarea regulamentului invocând exemple europene, fără a prezenta însă precedente reale.
„Dacă măcar unul dintre cei 101 deputați poate arăta un articol din regulamentul Parlamentului European care să spună că ședințele au loc doar atunci când partidul de guvernare are suficienți deputați în țară, atunci putem vorbi despre modele europene”, a declarat Vartanean.
Deputatul a atras atenția că, în timp ce PAS le vorbește partenerilor externi despre reforme și asumarea unui volum mare de legi, Parlamentul se întrunește tot mai rar.
„Le spunem ambasadorilor că trebuie să adoptăm peste 100 de mii de acte, dar în realitate avem o ședință la două săptămâni. Asta nu este reformă, este blocaj mascat”, a subliniat el.
Astfel, Vartanean a cerut ca Parlamentul să se întrunească săptămânal, indiferent de situația internă din PAS.
„Parlamentul nu poate funcționa în funcție de câți deputați ai PAS sunt sau nu sunt în țară – 55, 51 sau 45. Regulile trebuie să fie aceleași pentru toți”, a spus deputatul MAN.
Mai mult decât atât, Gaik Vartanean a menționat că PAS folosește regulamentul ca instrument politic.
„Să fim onești, doriți să schimbați regulamentul nu pentru Parlament, ci pentru confortul PAS”, a conchis acesta.











