Situația la punctele de trecere Palanca și Tudora, după atacurile cu drone din Ucraina
La această oră, tabăra mobilă temporară instalată de IGSU în apropierea punctului de trecere a frontierei nu mai găzduiește nicio persoană. În total, 85 de persoane, inclusiv 33 de copii, au beneficiat pe timpul nopții de asistență, în cooperare cu Poliția de Frontieră.
În contextul atacurilor cu drone produse în cursul nopții pe teritoriul Ucrainei, care au afectat infrastructura rutieră în proximitatea frontierei cu Republica Moldova, în zona punctelor de frontieră Palanca – Maiaki – Udobnoe și Tudora – Starokazacie, Ministerul Afacerilor Interne transmite următoarele:
• Potrivit autorităților ucrainene, la ora 04:10 traversarea podului Maiaki–Udobnoe a fost suspendată ca urmare a unui nou atac cu drone.
Situația la punctele de trecere a frontierei, ora 10:30, 19 decembrie 2025:
• PTF Palanca–Maiaki–Udobnoe – activitatea este sistată pe sensul de ieșire din Republica Moldova;
• PTF Tudora–Starokazacie – traversarea este permisă doar pentru călătorii care se deplasează în direcția Belgorod (Ucraina);
• În ambele puncte de trecere nu se înregistrează flux de călători;
• Traficul pe segmentul Palanca–Udobnoe este sistat.
Intervenție coordonată IGSU – Poliția de Frontieră:
• Din momentul începerii atacurilor, IGSU și Poliția de Frontieră asigură cooperare continuă pentru menținerea capacității de intervenție și protecția cetățenilor, în funcție de evoluția situației;
• Pentru siguranța persoanelor aflate în zonă, Poliția de Frontieră recomandă redirecționarea către PTF „Otaci – Moghilev-Podolsk”, situat în nordul Republicii Moldova;
• Se menține coordonarea permanentă cu autoritățile ucrainene, inclusiv evaluarea stării infrastructurii de traversare. Este analizată și opțiunea instalării unui pod de pontoane, cu amenajările necesare pe malul râului aflat pe frontiera Republicii Moldova;
• Toate mijloacele de transport care se deplasau spre Odesa sunt redirecționate și revin pe teritoriul Republicii Moldova. Autoritățile recomandă cetățenilor să evite deplasările în această direcție.
Situația este sub control și este monitorizată continuu de structurile MAI, care rămân mobilizate și acționează coordonat pentru protecția cetățenilor și gestionarea eficientă a situației.










