CUB a rămas fără Președinte
Igor Munteanu a plecat din funcția de președinte al Partidului Coaliția pentru Unitate și Bunăstare și a revenit la „niște proiecte mai vechi inclusiv de natură academică, neglijate în ultima vreme”.
Pentru TRIBUNA, el a precizat că interimatul funcției de președinte va fi asigurat de unul dintre vicepreședinții partidului, desemnați de Consiliul Național Politic al CUB în ședința de ieri, joi, 11 decembrie: „De ieri, partidul CUB are un președinte interimar, dl Victor Țărnă, care va asigura unitatea, echilibrul și poziționarea echipei până la viitorul congres”.
Igor Munteanu a spus că a avut o experiență de neuitat în ultimii 3 ani.
„Mulțumesc pe această cale tuturor celor care mi-au rămas prieteni și colegi, la bine și la greu”, a mai spus el.












