Circulație sistată în centrul Chișinăului pe 5 decembrie
Primăria Chișinău informează că, în perioada 05.12.2025, ora 09:00 – 06.12.2025, ora 05:00, va fi sistată circulația transportului public pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul str.Mitropolit G. Bănulescu – Bodoni – str. A. Pușkin, cu redirecționarea transportului, inclusiv transportul public, pe străzile adiacente.
Măsura a fost luată în legătură cu desfășurarea manifestărilor cultural-artistice dedicate inaugurării Sărbătorilor de iarnă 2025-2026.
Personalul liniar este la dispoziția călătorilor pentru a oferi informații suplimentare despre traseul rutelor de transport public în perioada enunțată.
Conducătorii auto sunt îndemnaţi să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină în trafic, fără abateri de la Regulamentul Circulației Rutiere.











