PLDM solicită convocarea de urgență a Consiliului Național de Securitate

PLDM solicită convocarea de urgență a Consiliului Național de Securitate

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) își exprimă profunda îngrijorare față de degradarea accelerată a climatului de securitate al Republicii Moldova și față de modul în care instituțiile statului gestionează incidentele ce pun în pericol siguranța națională și securitatea fiecărui cetățean, informează OFICIAL.

Potrivit formațiunii, în ultima perioadă, societatea a fost martoră la două semnale de alarmă extrem de grave:
• reținerea la Vama Albița a unui transport de armament și muniții de război, documentat și pus în circulație cu acte vamale eliberate de autoritățile Republicii Moldova;
• survolarea repetată a spațiului aerian al Republicii Moldova de către drone militare, dintre care una s-a prăbușit pe o casă în Cuhureștii de Jos.

„Aceste evenimente confirmă existența unor breșe majore în sistemul național de securitate, expunând Republica Moldova riscurilor transfrontaliere generate de războiul din vecinătate, crimei organizate internaționale și traficului ilicit de armament.

În paralel, traficul de droguri a cunoscut în ultima perioadă o extindere accelerată, Republica Moldova riscând să fie transformată în centru de producție și distribuție a substanțelor narcotice. Fenomenul implică funcționarea laboratoarelor clandestine și integrarea rețelelor criminale în circuite transfrontaliere, ceea ce demonstrează o infrastructură bine coordonată și adaptabilă.

Dimensiunea problemei confirmă că drogurile reprezintă deja o amenințare de securitate națională, nu doar o problemă de criminalitate și sănătate publică.

Mai mult decât atât, autoritățile statului au demonstrat un deficit alarmant de comunicare instituțională, fapt ce lasă loc speculațiilor, panicii sociale și manipulării informaționale. PLDM amintește că apelurile repetate privind convocarea Consiliului Național de Securitate au fost ignorate de președinta Maia Sandu, deși situația o impune imperativ. Acest lucru este confirmat în apelurile oficiale ale PLDM adresate șefei statului, în care convocarea CNS a fost solicitată în contextul traficului internațional de armament și vulnerabilităților de securitate ale Republicii Moldova”, se spune în declarația partidului.

PLDM a constatat că, astăzi, faptele ne arată cu claritate că:
• traficul de arme folosește teritoriul Republicii Moldova ca rută de tranzit;
• Republica Moldova devine rapid un nod regional pentru droguri sintetice;
• spațiul aerian al țării este penetrat în repetate rânduri de drone militare fără intervenție promptă și fără comunicare transparentă.

„Toate acestea demonstrează fragilitatea sistemică a mecanismelor de securitate ale statului și ridică semne de întrebare privind capacitatea autorităților de a proteja teritoriul, populația și infrastructura critică.

PLDM solicită ferm:
1. Convocarea de urgență a Consiliului Național de Securitate, cu participarea tuturor instituțiilor responsabile.
2. Prezentarea publică a unui raport detaliat privind incidentele recente: traficul de armament, evoluția traficului de droguri și survolarea teritoriului de drone.
3. Clarificarea responsabilităților instituționale și identificarea eventualelor cazuri de corupție, complicitate sau neglijență în cadrul Serviciului Vamal, Poliției de Frontieră, SIS, Ministerul Apărării şi altor structuri relevante.
4. Implementarea unui plan urgent de acțiune unitară și măsurabilă pentru combaterea rețelelor transfrontaliere de criminalitate și pentru protejarea spațiului aerian al Republicii Moldova.

Republica Moldova nu-și poate permite să devină coridor pentru traficul ilegal de armament și droguri, nici teren necontrolat pentru operațiuni militare ale unor actori externi. Lipsa de reacție politică și întârzierea deciziei nu mai reprezintă doar o eroare administrativă, ci un risc de securitate la adresa statului și a cetățenilor săi” – se mai spune în declarația liberal-democraților.

Share