Precizările „Moldelectrica” despre unele informații apărute în spațiul public
Cu referire la informațiile apărute în spațiul public privind faptul că „Chișinăul reia importul de curent de la Cuciurgan” și că „MGRES reapare pe lista Moldelectrica pentru acoperirea pierderilor”, Î.S. Moldelectrica vine cu următoarele clarificări:
Procedura de achiziție privind procurarea energiei electrice necesare acoperirii consumului tehnologic și a pierderilor în rețeaua de transport este desfășurată exclusiv în baza cadrului normativ în vigoare. Astfel, procesul este reglementat de „Procedura de procurare a energiei electrice”, stabilită în Regulile pieței energiei electrice, aprobate prin Hotărârea ANRE nr. 283/2020 din 7 august 2020. Aceste reguli prevăd mecanisme clare, transparente și competitive pentru identificarea furnizorilor eligibili.
Precalificarea nu este un proces realizat pentru fiecare licitație în parte, ci reprezintă un proces continuu de calificare tehnică pentru furnizarea energiei electrice. Scopul acestei etape este exclusiv tehnic: de a identifica entitățile care îndeplinesc cerințele tehnice minime pentru participarea la procedura de achiziție conform Anexei 1 a Regulilor pieței energiei electrice
Lista operatorilor economici precalificați, publicată pe pagina oficială a Î.S. „Moldelectrica”, nu reprezintă o listă a furnizorilor selectați, ci doar a celor care, din punct de vedere tehnic, ar putea participa la licitațiile de achiziție, cu condiția îndeplinirii tuturor cerințelor legale. Astfel, pentru a putea participa la licitațiile nemijlocite a achizițiilor de energie electrice, un agent economic trebuie să cumuleze calificativul de precalificare și alte cerințe de participare la piața energiei electrice cum ar fi licență producere/furnizare, contract de echilibrare .
În acest context, menționăm că MGRES figurează în lista operatorilor economici precalificați încă din februarie 2021, statut acordat exclusiv pe baza criteriilor tehnice evaluate la acel moment.
În continuare, comisia de licitație analizează continuu fiecare solicitare de includere în lista operatorilor economici precalificați și actualizează lista respectivă după caz. Lista actualizată a furnizorilor precalificați și a părților responsabile cu echilibrarea poate fi accesată: https://moldelectrica.md/…/elec…/balancing_mechanism_pre
Î.S. „Moldelectrica” reafirmă că toate procedurile de achiziție sunt desfășurate transparent, nediscriminatoriu și în strictă conformitate cu legislația din sectorul energetic, iar orice decizie privind selectarea furnizorilor se bazează exclusiv pe criterii tehnice, legale și de securitate a aprovizionării.
Î.S. „Moldelectrica” rămâne a fi deschisă pentru orice clarificări pe marginea funcționării pieței energiei electrice și sistemului electroenergetic prin oferirea detaliilor care stau la baza funcționării acestora care ar permite evitarea interpretărilor eronate.













