Un funcționar vamal de la aeroport a semnalat CNA o tentativă de mituire

Un funcționar vamal de la aeroport a semnalat CNA o tentativă de mituire

Serviciul Vamal informează că un funcționar vamal din cadrul postului vamal „Aeroportul Internațional Chișinău” a semnalat Centrului Național Anticorupție (CNA) o tentativă de mituire comisă de un cetățean străin. Ca urmare a denunțului, ofițerii CNA, în colaborare cu procurorii Procuraturii municipiului Chișinău, au reținut în flagrant persoana bănuită în momentul transmiterii unor mijloace bănești inspectorului vamal.

Potrivit materialelor cauzei, banii ar fi fost oferiți pentru facilitarea trecerii frontierei de stat și pentru a nu crea impedimente la efectuarea controlului vamal pentru mai mulți cetățeni străini.

Urmărirea penală a fost pornită în temeiul unei bănuieli rezonabile privind comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 325 alin. (3) și art. 326 alin. (1 prim) din Codul penal. În prezent, sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, CNA desfășoară acțiuni de urmărire penală în vederea documentării complete a circumstanțelor și identificării tuturor persoanelor implicate.

Reamintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Recomandări pentru cetățeni
Evitați orice tentativă de mituire. Orice încercare de a influența ilegal deciziile autorității vamale se sancționează conform legii.
Dacă observați nereguli sau acte de corupție, vă încurajăm să le raportați autorităților competente.
Pentru denunțarea manifestărilor de corupție, contactați:
• Linia Anticorupție a Serviciului Vamal: 0 22 78 88 88
• Linia Anticorupție CNA: 0 800 55555

Serviciul Vamal își continuă eforturile de a menține un climat sigur, legal și integru în posturile vamale, consolidând încrederea cetățenilor în instituțiile statului.

Share