Ion Terguță a revenit în PLDM
Astăzi, 15 noiembrie, a avut loc ședința Consiliului Politic Național al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM). Pe ordinea de zi s-au aflat chestiuni privind situația formațiunii în actualul context politic și aspecte organizatorice interne.
Consiliul a examinat circumstanțele care au condus la excluderea abuzivă a PLDM din campania electorală, reamintind că partidul a depus în termen dosarul de înregistrare, fapt confirmat oficial de Agenția Servicii Publice. Cu toate acestea, Comisia Electorală Centrală a refuzat includerea PLDM în lista concurenților electorali într-o manieră discriminatorie și contrar prevederilor legale.
Contestarea în instanță a deciziei CEC a fost respinsă de Curtea Supremă de Justiție, fapt care a determinat partidul să sesizeze Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
În cadrul dezbaterilor, Consiliul a evaluat climatul electoral și rezultatele scrutinului, constatând că electoratul a respins tacticile de intimidare, manipulare și utilizare politică a instituțiilor statului. Membrii au subliniat că implicarea directă a președintelui în campanie și recurgerea la resurse administrative au distorsionat procesul electoral, afectând pluralismul politic și dreptul cetățenilor de a-și exprima liber opțiunea. Totodată, a fost reconfirmată poziția critică a partidului privind modul în care Partidul Acțiune și Solidaritate exercită actul guvernării, caracterizat prin concentrarea excesivă a puterii, evitarea asumării responsabilității politice, lipsa unei viziuni economice și demografice coerente și absența unui leadership funcțional în gestionarea crizelor majore.
Pentru eficientizarea activității interne și consolidarea reprezentării regionale, Consiliul a aprobat ajustări ale structurilor de conducere ale formațiunii. La propunerea președintelui PLDM, Vlad Filat, Ion Terguță a fost ales în funcția de vicepreședinte, iar Anastasia Cojocari în funcția de Secretar General.
„Revenirea mea în PLDM este o normalitate. Am rezonat întotdeauna cu doctrina creștin-democrată și sunt un conservator convins. Revin în proiectul politic în care cred și îmi asum, alături de colegi, responsabilitatea reconstrucției partidului. Moldova are nevoie de o dreaptă democratică autentică și de o alternativă credibilă de guvernare”, a declarat Ion Terguță.
„În ciuda tuturor turbulențelor politice prin care am trecut, nu am încetat niciodată să cred în PLDM și în oamenii care îl formează. PLDM nu este o siglă sau un sediu – PLDM suntem noi, cei care nu am renunțat. Prioritatea mea este reconstruirea partidului pe baze solide, astfel încât PLDM să fie prezent în fiecare localitate. Lucrăm deja pentru revenirea noastră în prima linie a politicii moldovenești, iar această revenire nu este doar necesară, ci inevitabilă”, a afirmat Anastasia Cojocari.
Președintele PLDM, Vlad Filat, a salutat votul Consiliului și a subliniat că alegerea lui Ion Terguță și a Anastasiei Cojocaru reprezintă un pas strategic pentru consolidarea echipei și relansarea partidului la nivel național. Acesta a reiterat că PLDM nu a dispărut și nu va dispărea, iar eliminarea formațiunii din campania electorală nu poate anula credința în democrație, libertate, dreptate și destinul european al Republicii Moldova. Președintele a confirmat că PLDM va reveni în prima linie a competiției politice.
PLDM subliniază că, în pofida excluderii abuzive din competiția electorală, rămâne un actor indispensabil pentru pluralismul politic și pentru garantarea unei dezvoltări europene autentice a Republicii Moldova. Consiliul Politic Național își asumă responsabilitatea reconstrucției politice și instituționale a partidului, recuperarea electoratului democratic dezamăgit de PAS și consolidarea unui pol al dreptei democratice capabil să ofere o alternativă reală de guvernare. PLDM își reafirmă determinarea de a continua lupta pentru apărarea democrației și restabilirea corectitudinii proceselor electorale și instituționale, utilizând toate pârghiile politice și juridice disponibile la nivel național și internațional.











