Târg cu produse autohtone în weekend

Târg cu produse autohtone în weekend

Primăria Municipiului Chișinău informează că în weekendul: 15 – 16 noiembrie 2025, în sectoarele capitalei vor fi desfășurate iarmaroace și târguri cu produse și mărfuri autohtone, cu scopul de a sprijini producătorii locali și de a oferi orășenilor acces la produse agricole de sezon.

În sectorul Botanica, pe bd. Dacia, 26, colț cu bd. Traian, în perioada: 14-16.11.2025 – Târgul producătorilor locali „Târg cu tradiții”, organizat în colaborare cu AO „Perspectiva”;

În sectorul Buiucani
🔻Pe teritoriul adiacent edificiului „Kentford” din bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 202, pe 15.11.2025 – Târgul producătorilor locali cu produse alimentare și nealimentare autohtone „EcoLocal”, organizat în colaborare cu Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali.
🔻Pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 103, (adiacent cinematograf „Patria”), în perioada 15-16.11.2025 – Târgul meșterilor populari și producătorilor autohtoni ”Yard Sale”, organizat în colaborare cu AO ”Yard Platform”;
🔻În Parcul „Valea Morilor”, Scara Cascadelor, pe 15.11.2025 – acțiune social-caritabilă, organizată de Fundația „Regina Pacis”;

În sectorul Centru
🔻Până pe 30.11.2025, zilnic – Târg cu fructe și legume, pe adresele: șos. Hîncești, 86; str. Gh. Asachi, 79; str. Ismail, 94 colț cu bd. D. Cantemir (în adiacentul pieței SRL „Extremum”), str. V. Dokuceaev, 3/2; str. Melestiu, 14/3; str. Sprâncenoaia, 1A; str.Grenoble, 165/3; str. Grenoble, 157;
🔻În același sector, pe str. Mitropolit Varlaam, segmentul dintre str. Armenească și Tighina – Iarmarocul tematic sezonier „Brumar”, în perioada 12.11.2025 – 16.12.2025, cu comercializarea produselor de sezon, a materialului săditor, semincer și mărfuri conexe, organizat de ÎM „Piața Centrală”;

În sectorul Rîșcani, pe str. Miron Costin,13/1 (lângă scuar), pe 15-16 noiembrie 2025 – Târgul producătorilor autohtoni „ProdusAcasă pentru Rîșcani”, organizat în colaborare cu Asociația Femeilor din Agricultura și Turismul Republicii Moldova „Eurocivis”;

Primăria Municipiului Chișinău încurajează cetățenii să viziteze târgurile locale, menite să asigure consolidarea relațiilor dintre producătorii autohtoni și consumatori.

Share