Vlad Filat s-a adresat Parlamentului: Atrag atenția asupra modului în care se desfășoară procesul legat de dosarul „furtul miliardului”

Vlad Filat s-a adresat Parlamentului: Atrag atenția asupra modului în care se desfășoară procesul legat de dosarul „furtul miliardului”

Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, ex-prim-ministru al Republicii Moldova, atrage atenția Parlamentului și conducerii instituției asupra modului în care se desfășoară, în aceste zile, procesul legat de dosarul cunoscut public drept „furtul miliardului”.

Politicianul, în adresarea sa, menționează că procesul acesta „continuă să urmeze o logică falsă, care a stat la baza întregii conspirații menite să deturneze atenția publică de la adevărații autori și beneficiari ai jafului din rezervele Băncii Naționale a Republicii Moldova” și subliniază necesitatea ca Parlamentul să reia, în ședință publică, analiza întregii problematici cunoscute generic drept „furtul miliardului”, dar și ca în acest proces să fie atras Parchetul European pentru o anchetă independentă, obiectivă și credibilă.

Vedeți adresarea integrală făcută de Vlad Filat:

„Domnule Președinte al Parlamentului

Stimați deputați,

Prin această adresare publică, în calitate de fost prim-ministru și președinte al PLDM, țin să atrag atenția asupra modului în care se desfășoară, în aceste zile, procesul legat de dosarul cunoscut public drept „furtul miliardului”. Constat cu profundă îngrijorare că acest proces continuă să urmeze o logică falsă, care a stat la baza întregii conspirații menite să deturneze atenția publică de la adevărații autori și beneficiari ai jafului din rezervele Băncii Naționale a Republicii Moldova.

În spațiul public sunt reluate aceleași teze și construcții fabricate în perioada regimului oligarhic:

• că banii ar fi fost „furați” prin credite frauduloase din băncile comerciale;

• că Banca Națională și Guvernul ar fi „salvat” sistemul bancar.

Aceasta reprezintă, de fapt, esența falsului juridic întreținut de un sistem politic complice cu procurori și instanțe care au perpetuat o versiune distorsionată a faptelor.

Avertizez Parlamentul și societatea că, dacă acest cadru fals nu va fi înlăturat, nu va exista nicio justiție autentică în acest dosar. Pentru ca cei responsabili să fie trași la răspundere, întreaga construcție juridică a cauzei trebuie refăcută pe o bază nouă – una care să reflecte adevărul faptelor, nu versiunea falsificată a regimului oligarhic.

Ceea ce este cunoscut public sub denumirea generică „furtul miliardului” nu este, din punct de vedere juridic, o fraudă bancară clasică. Este o operațiune politico-financiară complexă, planificată minuțios pe o durată lungă de timp, prin modificări deliberate ale legislației, preluarea controlului asupra activelor băncilor comerciale, demisii succesive de guverne, reformatarea întregului spectru politic și, în mod evident, identificarea unui vinovat.

Acest jaf nu ar fi fost posibil fără implicarea Băncii Naționale și a Guvernului, care au creat, autorizat și executat mecanismele prin care rezervele valutare au fost golite sub pretextul „salvării sistemului bancar”. Guvernul a emis garanții, Banca Națională a injectat lichidități masive în lei, iar intervențiile valutare ulterioare au mascat scoaterea controlată a acestor sume din rezerva țării.

Golirea rezervelor statului a fost justificată prin nevoia de a proteja depunerile populației. Vă amintesc însă că depozitele populației valorau doar 280 de milioane de lei, însumând depunerile a 95 la sută dintre deponenți, în timp ce echivalentul a peste 5,6 miliarde de lei a dispărut fără ca cineva să cunoască destinația acestor fonduri nici până astăzi.

Ținta reală a acestei conspirații nu a fost protejarea depozitelor clienților, ci golirea rezervei valutare a statului. Nota de plată de 13,5 miliarde de lei a fost transferată către întreaga societate – prin consumarea rezervelor publice, creșterea datoriei de stat, inflație și măsuri de austeritate impuse generațiilor următoare.

Aceasta nu este o teorie, ci o logică criminală concretă. Ancheta trebuie să urmărească exact aceste conexiuni: actele de garanție, comunicările dintre BNM și Guvern, fluxurile valutare și deciziile administrative care au permis sustragerea unui miliard de dolari din rezervele naționale.

Pentru mai multă claritate, trebuie să spunem că suma totală a creditelor neperformante în sistemul bancar, în acea perioadă, era de între 4 și 5 miliarde de lei, în timp ce celor trei bănci implicate în frauda bancară le revenea doar 1,5 miliarde de lei. Modul în care au acționat Guvernul și Banca Națională, sub pretextul salvării sistemului bancar, a fost extrem de dubios și trebuie anchetat și clarificat până la capăt. Am spus și repet: intervenția statului s-a făcut doar sub pretextul acoperirii furtului din rezerva Băncii Naționale.

Onorat Parlament, procurorii trebuie să înceteze imediat aplicarea scenariului fabricat de Plahotniuc, prin care vina pentru acest jaf de proporții este atribuită tuturor, numai nu celui care l-a conceput și dirijat. Nu va exista nicio finalitate în dosarul „furtul miliardului” dacă procurorii nu vor renunța la vechea schemă, care nu duce nicăieri și care menține injustiția.

Principala întrebare pe care trebuie să ne-o punem ca societate este dacă organele noastre de justiție și de anchetă mai sunt sau nu sub influența lui Plahotniuc. Modul în care se derulează ancheta reprezintă deja un răspuns cât se poate de clar.

Sunt unul dintre oamenii acuzați pe nedrept în acest dosar. Drept mărturie stă decizia CEDO – decizie pe care CSJ a refuzat să o ducă la îndeplinire. Declar public că nu mai vreau să port în spate vina care mi-a fost atribuită fraudulos printr-un proces falsificat. A venit timpul ca adevărul să fie restabilit, iar justiția să se bazeze pe fapte, nu pe scenarii politico-criminale. Fiecare trebuie să-și cunoască vina, oricât de mică sau mare ar fi ea.

Pornind de la aceste fapte, rog Parlamentul să reia, în ședință publică, analiza întregii problematici cunoscute generic drept „furtul miliardului”. Primul interesat de acest lucru sunt eu. Vreau să cred că același interes este manifestat și de către Parlamentul Republicii Moldova.

În același timp, solicit Parlamentului Republicii Moldova:

Adoptarea unei Hotărâri speciale prin care, în dosarul numit generic „furtul miliardului”, să fie atras Parchetul European (EPPO) pentru o anchetă independentă, obiectivă și credibilă;

Ridicarea oricărei forme de imunitate pentru toți cetățenii Republicii Moldova – de la Președintele Republicii până la ultimul cetățean din registrul populației – pentru ca fiecare să poată fi anchetat conform gradului real de implicare și responsabilitate.

Această măsură reprezintă un act de respect față de cetățenii onești și contribuabilii acestei țări, care, de zece ani, plătesc nota de plată a unui jaf de stat tolerat și manipulat politic.

Onorat Parlament, Republica Moldova nu poate merge spre integrare europeană ducând în spate cea mai mare minciună judiciară din istoria sa. Adevărul despre furtul miliardului trebuie aflat și spus integral.

Nu mai e loc de frică, de protecții sau de complicități. Doar printr-o anchetă europeană, liberă de influențe politice, putem reconstrui încrederea cetățenilor în justiție și în stat.

Adevărul nu poate fi amânat la nesfârșit.

Totodată, voi transmite Parlamentului și fracțiunilor parlamentare adevăratul raport despre frauda bancară, cu titulatura „Frauda bancară din Republica Moldova 2012–2015, în analiza ce ține de complicitatea instituțională și de falsul pretext al protecției deponenților”.

În speranța că am fost auzit, vă doresc doar bine”.

Share