BRD lansează o nouă rundă de granturi pentru susținerea inițiativelor și proiectelor pentru implicarea diasporei – Diaspora Engagement Hub
Biroul relații cu diaspora anunță lansarea unei noi runde de finanțare nerambursabilă în cadrul Programului de susținere a inițiativelor și proiectelor pentru implicarea diasporei.
Scopul Programului este de a încuraja implicarea activă a cetățenilor moldoveni din diasporă prin sprijinirea inițiativelor educaționale, culturale și civice desfășurate atât în comunitățile de peste hotare, cât și în Republica Moldova, contribuind astfel la păstrarea limbii, culturii și identității naționale.
O noutate a acestei ediții este posibilitatea de a implementa proiecte în parteneriat cu organizațiile necomerciale (ONG) din Republica Moldova, activitățile putând fi realizate atât în diasporă, cât și în țară.
Pentru ediția 2026, vor fi lansate două apeluri de depunere a proiectelor: noiembrie 2025, martie – aprilie 2026.
Perioada de depunere a dosarelor pentru primul apel este 5 noiembrie – 28 noiembrie 2025, ora 23.59 (MD)
Valoarea totală a unui grant va fi până în 100 000 MDL pentru proiectele depuse de o singură asociație sau centru educațional. Pentru proiectele depuse în parteneriat valoarea totală a grantului va fi până în 150 000 MDL.
Vor fi susținute proiectele:
- depuse de către o asociație sau un centru educațional din diasporă;
- depuse în parteneriat de către două sau mai multe asociații sau centre educaționale din diasporă;
- depuse în parteneriat de către o asociație sau un centru educațional din diasporă și o organizație necomercială înregistrată oficial în Republica Moldova.
Domenii eligibile pentru finanțare sunt educație, cultură și patrimoniu cultural, implicare civică.
Activități eligibile:
- Desfășurarea atelierelor educaționale și activități pentru copii din cadrul centrelor educaționale din diaspora;
- Consolidarea capacităților asociațiilor și centrelor educaționale;
- Desfășurarea evenimentelor culturale, de promovare a imaginii, valorificare a tradițiilor Republicii Moldova, evenimente de diplomație culturală, inclusiv cu achiziționarea de către beneficiar a obiectelor de artizanat, simbolisticii naționale, costumelor populare pentru desfășurarea evenimentelor și activităților;
- Organizarea taberelor de vară pentru copiii din diasporă;
- Campanii de advocacy și promovare a participării civice;
- Ateliere și sesiuni de formare privind bune practici, ghiduri sau resurse comune elaborate pentru organizații din Republica Moldova;
- Activități de educație civică pentru tinerii din Republica Moldova, inclusiv schimburi interculturale;
- Platforme online care conectează cetățeni, ONG-uri și diaspora pentru inițiative locale;
- Inițierea sau consolidarea rețelelor de colaborare între asociații din diaspora și ONG-uri din Republica Moldova;
- Forumuri, conferințe, podcasturi.
Notă: Achizițiile necesare pentru implementarea proiectelor pot fi efectuate atât în Republica Moldova, cât și peste hotare. Achiziționarea obiectelor de simbolistică națională, port național, urmează a fi realizată în Republica Moldova.
Informații importante pentru aplicanți:
- Fiecare aplicant poate depune un singur proiect și beneficiază de finanțare nerambursabilă o singură dată pe parcursul unei ediții a Programului;
- Dosarele depuse după termenul limită și cele neconforme Ghidului de aplicare și implementare a Programului nu vor fi evaluate;
- Biroul relații cu diaspora va publica rezultatele concursului pe site-ul oficial în termen de cinci zile lucrătoare de la aprobarea listei proiectelor câștigătoare.
- Biroul relații cu diaspora va organiza sesiunilor de informare privind condițiile de participare la concurs.
Dosarul se va transmite electronic la adresa de e-mail deh@gov.md cu indicarea în subiectul mesajului: „Aplicație la Programul de susținere a inițiativelor și proiectelor pentru implicarea diasporei (DEH)”.











