Prima zi de la lansarea compensatii.gov.md: Au fost depuse peste 95 mii cereri
Doar în prima zi de la lansarea înregistrării pe platforma compensatii.gov.md, au depus cerere deja 95 698 de solicitanți, dintre care 38 079 cereri au fost depuse cu ajutorul registratorilor.
Operatorii de la Linia Verde au reușit să ajute deja 2 573 de persoane care au apelat pentru întrebări și clarificări.
Reamintim că mai este timp până pe 28 noiembrie, pentru ca toate familiile să reușească să depună o cerere și să primească compensații la căldură pentru luna noiembrie.
Pentru întrebări, nu ezitați să apelați la Linia Verde: 0 8000 5000, care este disponibilă de luni până vineri, de la ora 8 până la ora 18.












