2 ani și 6 luni închisoare pentru un bărbat acuzat de violență în familie
Oficiul Florești al Procuraturii Soroca anunță despre pronunțarea unei sentințe de condamnare a unui bărbat acuzat de violență în familie.
Instanța i-a aplicat o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
În cadrul urmăririi penale s-a stabilit că, în seara lui 12 iulie 2025, bărbatul, aflându-se în stare de ebrietate alcoolică în una din localitățile raionului Florești, a intrat în domiciliul său, unde locuia împreună cu concubina sa. În rezultatul unei cerți ce a apărut între cei doi, intenţionat, i-a aplicat ultimei o lovitură cu o sticlă în regiunea capului, după care i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului, cauzându-i victimei suferinţe fizice și psihice.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală, victimei i-au fost cauzate vătămări corporale uşoare.
În cadrul cercetării judecătorești, bărbatul și-a recunoscut integral vinovăția în comiterea infracțiunii încriminate.
Este de menționat că inculpatul nu este la prima condamnare, anterior fiind condamnat pentru o infracțiune similară și pentru alte fapte ilegale.
Sentința este cu drept de atac la Curtea de Apel Nord în termen de 15 zile din data pronunțării.












