Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani cu prejudicii de 6 mln. lei – deconspirată

Schemă de evaziune fiscală și spălare de bani cu prejudicii de 6 mln. lei – deconspirată

Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii Serviciului Fiscal de Stat și, anunță despre deconspirarea unei scheme de evaziune fiscală și spălare de bani, cu prejudicii calculate la Bugetul public național de peste 6.000.000 lei.

Prin urmare, au fost efectuate 12 percheziții cu sprijinul angajaților Fulger la contribuabilii care prestează servicii de perfectare a actelor pentru facilitarea obținerii cetățeniei Republicii Moldova și României.

Conform informațiilor din dosar, după primirea cetățeniei Republicii Moldova, se perfectau actele și se depuneau la Autoritatea Națională pentru Cetățenie din România, pentru obținerea cetățeniei statului român.

Pentru serviciile prestate, companiile prestatoare efectuau încasările atât în monedă națională, monedă străină cât și în monedă electronică, fără a fi reflectate în evidența contabilă și achitate impozitele corespunzătoare.

În urma perchezițiilor au fost ridicate telefoane mobile, calculatoare, documente contabile, softuri, înscrisuri de ciornă, sume de bani în valută națională și străină, procuri și alte documente cu semne de falsificare, perfectate pentru persoane străine, prioritar cetățeni ai Federației Ruse.

Pe dosar, oamenii legii investighează însăși compania, precum și două persoane din conducerea acesteia. Investigațiile în cauză sunt în curs de desfășurare, urmărind identificarea tuturor persoanelor implicate și aplicarea măsurilor legale necesare pentru recuperarea prejudiciului și sancționarea responsabililor. Toți contribuabilii vizați beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Share