12 salvatori din municipiul Bălți au devenit paramedici ai SMURD

12 salvatori din municipiul Bălți au devenit paramedici ai SMURD

Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din cadrul Direcției Căutare-Salvare nr. 2 au finalizat cu succes cursul de instruire pentru paramedici. Studiile specializate s-au desfășurat pe parcursul a cinci săptămâni, în incinta Direcției Regionale Căutare-Salvare nr. 2 din municipiul Bălți.

Programul a inclus lecții teoretice și practice în domeniul acordării primului ajutor calificat. Participanții au fost instruiți de formatori specializați privind metodele esențiale de intervenție în situații medicale de urgență, inclusiv manevrele de resuscitare, gestionarea traumelor, a stopului cardiac și a altor stări critice. Salvatorii au fost pregătiți pentru imobilizarea fracturilor, controlul sângerărilor și aplicarea pansamentelor, precum și pentru intervenția în caz de dezastru și acordarea primului ajutor în timpul misiunilor de descarcerare. Pe parcursul instruirii, salvatorii au învățat cum să intervină în cazuri de stop cardiac, arsuri, fracturi, intoxicații, politraumatisme, șoc anafilactic, hipo- și hiperglicemie, precum și în situații de electrocutare sau căderi de la înălțime.

Pe data de 14 octombrie 2025, cei 12 salvatori IGSU au susținut cu succes examenul final în fața comisiei de evaluare. Ceremonia de înmânare a certificatelor a avut loc la sediul Direcției Căutare-Salvare nr. 2, în prezența conducerii IGSU. Șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, colonelul Aurel Baciu, a subliniat importanța extinderii capacităților de intervenție medicală în cadrul echipajelor SMURD și rolul salvatorilor-paramedici în asigurarea unei reacții prompte și eficiente în situațiile de urgență, care poate salva vieți prin acordarea ajutorului medical calificat la timp.

Certificările obținute confirmă pregătirea și competențele dobândite de salvatori în acordarea primului ajutor în situații excepționale. Această realizare reprezintă un pas semnificativ în îmbunătățirea capacităților de intervenție ale angajaților IGSU în situații de urgență.

Conform datelor IGSU, peste 260 de salvatori au trecut cursul specializat pentru a deveni paramedici SMURD.

Share