
Partidul „Democrația Acasă”: Condamnăm acțiunile abuzive, metodele de filaj, intimidare și infiltrare la care am fost supuși ultimele luni
Partidul Politic Democrația Acasă, printr-un comunicat de presă, condamnă cu fermitate acțiunile abuzive și metodele de filaj, intimidare și infiltrare la care au fost supuși în ultimele luni.
Formațiunea spune că în mod organizat și coordonat, nu doar structurile statului au fost implicate în aceste acțiuni, dar și grupări criminale care au introdus infiltrați în interiorul echipei, cu scopul de a compromite activitatea partidului și de a submina încrederea dintre membrii săi.
„Considerăm aceste practici ca fiind inacceptabile într-un stat care se declară democratic și european. Ele reprezintă o amenințare directă la adresa libertății politice, a competiției corecte și a dreptului fiecărui cetățean de a se implica liber în viața publică.
Democrația Acasă își reafirmă angajamentul pentru transparență, integritate și respectarea legii. Vom fi, pe viitor, mult mai vigilenți în privința celor care doresc să se alăture echipei noastre și nu vom permite nimănui să folosească partidul în scopuri obscure.
Facem apel la instituțiile internaționale, presa liberă și societatea civilă să monitorizeze atent aceste abuzuri și să nu rămână indiferente în fața tentativelor de intimidare politică.
Partidul Democrația Acasă va continua să lupte pentru adevăr, libertate și demnitate, alături de cetățenii Republicii Moldova”, se spune în comunicat.