Expert politic: Nu am crezut că PAS va reuși să treacă, pentru a doua oară, bariera de 50+1

Expert politic: Nu am crezut că PAS va reuși să treacă, pentru a doua oară, bariera de 50+1

„Nu am crezut că Partidul Acțiune și Solidaritate va reuși să treacă, pentru a doua oară, bariera de 50+1 deputați pentru a forma de unul singur Cabinetul de Miniștri” – a menționat Victor Nichituș, comentator politic, informează OFICIAL.

El a spus că a crezut că moldovenii care locuiesc între Prut și Nistru sunt mai puțin penetrabili la marketingul electoral folosit de către PAS – cel al fricii.

„PAS rămâne la guvernare de unul singur. Va avea, cel mai probabil, peste 50+1 deputați. Aștept ca promisiunea lor să se îndeplinească – Republica Moldova în UE în anul 2028!

Previziunea mea – cinci partide în viitorul Parlament moldovean și nu patru, s-a împlinit. Ca un meteor, partidul condus de Vasile Costiuc, Democrația Acasă, a devenit parlamentar. Deci PAS, Patrioții, Alternativa, Partidul Nostru și Partidul Democrația Acasă în viitorul Parlament al Republicii Moldova.”, a spus el.

Totodată, Victor Nichituș a menționat că își explică acum care a fost motivul pentru care Alternativa a fost ținta predilectă pentru PAS în această campanie electorală: „Blocul Electoral Alternativa a avut o creștere spectaculoasă, a fost torpilat permanent și totusi a reușit să reziste”.

Share