Lot impunător de țigări ucrainești, reținute la frontiera cu România
Polițiștii de frontieră au contracarat un caz de contrabandă cu țigări ucrainești. Circa 250 mii de țigarete urmau să ajungă din Ucraina în una din țările UE, iar R.Moldova fiind folosită ca țară de tranzit.
Începând cu luna noiembrie 2015, pentru valorificarea unor informații operative, ofițerii de investigații ai Departamentului Poliției de Frontieră au inițiat un șir de măsuri speciale de investigații, în cadrul cărora au fost documentate câteva treceri frauduloase a mărfurilor de contrabandă, și anume țigări cu timbrul de acciz al Ucrainei. În acest sens, polițiștii de frontieră au relevat o schemă frauduloasă, bine organizată în transportarea țigărilor de contrabandă. Marfa dată se producea pe teritoriul Ucrainei, ulterior se întroducea în mod fraudulos în R.Moldova, care la fel pe căi ilegale era transportată în una din țările UE.
Astfel, în baza informațiilor acumulate, la data de 21 ianuarie 2016, în jurul orei 01.10, în punctul de trecere Leușeni-Albița, polițiștii de frontieră au utilizat tehnici speciale – detector pentru verificarea unui mijloc de transport, care se presupunea că ar fi folosit în transportarea țigărilor de contrabandă. Camioneta de model Renault Master, înmatriculată în Polonia, era condusă de un cetățean al Ucrainei.
Urmare a verificărilor, polițiștii de frontieră au depistat, tăinuite în podul dublu al autovehiculului, un lot impunător de țigări de diferite mărci comerciale. 12425 de pachete de țigări au fost ridicate în vederea confiscării, valoarea cărora atinge suma de 235 mii lei.
În prezent, pe cazul dat se petrec măsuri investigative și de urmărire penală pentru stabilirea și reținerea tuturor participanților în organizarea și comiterea ilegalităților depistate. La fel, în cadrul procesului penal urmează a fi calificate acțiunile pesoanelor care transportau marfa, precum și acțiunile angajaților vamali care au autorizat intrarea în țară a mijlocului de transport.
Maria Roşca