Sinteza CNA: Circa 9 mln. lei în criptovalută depistate într-o schemă de finanțare ilegală a partidelor politice

Sinteza CNA: Circa 9 mln. lei în criptovalută depistate într-o schemă de finanțare ilegală a partidelor politice

Centrul Național Anticorupție (CNA) prezintă bilanțul săptămânal al activităților desfășurate în domeniile de combatere și prevenire a corupției, precum și pe recuperarea bunurilor provenite din infracțiuni. 

În perioada de referință, CNA a desfășurat percheziții la Chișinău, Orhei, Glodeni, Dondușeni, Criuleni și alte localități în dosare de corupere a alegătorilor, finanțare ilegală a partidelor politice și spălare a banilor în comun cu Procuratura Anticorupție, Procuratura municipiului Chișinău și Procuratura municipiul Bălți. Percheziții cu impact major au vizat o schemă de finanțare ilegală a partidelor politice prin criptomonede provenite din Federația Rusă. În acest caz au fost identificate circa 9 milioane de lei în criptovalută, peste 800 de mii de lei în numerar și a fost reținută o persoană. În urma perchezițiilor efectuate în restul cazurilor de corupție electorală finanțare ilegală a partidelor politice și spălare a banilor au fost ridicate documente de evidență contabilă paralelă, dispozitive electronice de stocare a informației, precum și alte probe relevante pentru investigarea cazurilor, iar acțiunile de urmărire penală sunt în desfășurare.

De asemenea, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat mai multe sentințe de condamnare în dosare investigate de CNA. Astfel, un bărbat a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru finanțarea ilegală a unui partid politic și circa 5,2 mln de lei urmează a fi trecuți în folosul statului. Președintele Oficiului Teritorial Ocnița al unui fost partid politic a fost condamnat la 4 ani de închisoare, președinții Oficiilor Teritoriale Dondușeni și Fălești ale unui fost partid politic a fost condamnat condamnați la 4 ani de închisoare. Totodată, secretarul organizației teritoriale Rîșcani a unui partid politic a fost trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii. În plus, un fost viceprimar al mun. Chișinău a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru corupere pasivă, fals în acte publice, trafic de influență și corupere activă.

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale a aplicat sechestre pe bunuri în valoare de peste 1,4 milioane de lei. Totodată, sechestre aplicate anterior în valoare de circa 4,3 de lei au fost confirmate prin încheieri judecătorești.

În perioada de raport, ofițerii de urmărire penală ai CNA au pornit 13 dosare. La moment, 3 persoane se află în izolatorul CNA, iar 20 de persoane, vizate în dosarele Centrului, sunt deținute în instituțiile penitenciare, fiind arestate preventiv.

Pe domeniul prevenirii corupției, Direcția legislație a remis autorilor 16 de rapoarte de expertiză legislativă și 5 avize. Totodată, au fost eliberate 82 de caziere de integritate, realizate 3 analize operaționale, iar la linia națională anticorupție au fost recepționate 94 de apeluri. În cancelaria instituției au fost înregistrate 1618 materiale.

Share