Iată cumn decurge procesul de vot în străinătate!

Iată cumn decurge procesul de vot în străinătate!

Cu privire la secțiile de votare constituite peste hotare pentru alegerile parlamentare 2025, conform situației de până la 12:00, procesul de votare a demarat la orele locale 07:00 fără probleme raportate. Secțiile de vot din străinătate vor fi deschise până la ora 21:00 (ora locală din fiecare stat).

Astfel, procesul de votare este în desfășurare în Japonia, unde, tradițional, a votat și primul alegător în cadrul alegerilor parlamentare.

Conform datelor disponibile până la ora 12:00, în străinătate sunt operaționale toate secțiile de votare constituite în Europa și Asia pentru alegerile parlamentare. (în total 268 de secții deja deschise).

În următoarele ore urmează să se deschidă și secțiile de votare din Statele Unite ale Americii și Canada.

Astfel, numărul total de secții de votare peste hotare constituite pentru alegerile parlamentare 2025 este de 301 secții de votare deschise peste hotare, 4 dintre ele fiind destinate votului prin corespondență.

Până la această oră, 59 097 de alegători au participat la alegerile parlamentare peste hotarele țării.

Pe parcursul zilei, Comisia Electorală Centrală și Ministerul Afacerilor Externe vor continua să prezinte detalii privind prezența la vot în cele mai solicitate secții.

Referitor la informațiile apărute în spațiul online despre numărul mare de alegători semnalați la cele două secții din Federația Rusă, menționăm că acestea sunt dotate cu numărul maxim de buletine de vot – 5.000 fiecare. Reamintim că decizia de a deschide secții de votare în Federația Rusă doar în sediul Ambasadei are ca scop asigurarea securității – atât pentru cetățeni, cât și pentru funcționarii electorali.

Share