(VIDEO) Poliția a depistat buletine de vot cu ștampila „Votat” în dreptul Blocului Alternativa

(VIDEO) Poliția a depistat buletine de vot cu ștampila „Votat” în dreptul Blocului Alternativa

Ofițerii Direcției de Poliție Chișinău au descins cu verificări, în baza unei informații parvenite de la Serviciul Fiscal de Stat, la o tipografie din capitală.

Acolo au fost depistate și ridicate 200 de buletine de vot pe care era aplicată ștampila “VOTAT” în dreptul unui bloc politic antrenat în alegerile parlamentare.

Oamenii legii au constatat că buletinele au fost tipărite în baza unui contract și erau destinate respectivului bloc politic.

Ofițerii au mai stabilit că buletinele urmau a fi folosite în ziua scrutinului electoral prin instituirea unei scheme de tip “carusel” ( metodǎ cunoscutǎ prin introducerea unui astfel de buletin în urnă și posibilitatea de a scoate un buletin curat, pe care ulterior se va aplica ștampila, urmând rotația în continuare).

Instituțiile de drept au sesizat despre acest fapt, conform competenței, Comisia Electoralǎ Centralǎ.

Share