
Modificările la Legea privind actele de stare civilă au fost promulgate de Președintele țării
Modificările la Legea nr. 100/2001 privind actele de stare civilă au fost promulgate prin Decretul Președintelui Republicii Moldova și vor intra în vigoare la data de 𝟏 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟓.
Odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi și lansarea Sistemului informaţional „Acte Stare Civilă”, procedurile de înregistrare a faptelor și evenimentelor de stare civilă, precum și procesul de eliberare a documentelor de stare civilă de către Agenția Servicii Publice vor fi simplificate semnificativ.
𝐁𝐞𝐧𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐞𝐭𝐚̆𝐭̦𝐞𝐧𝐢.
Un nou sistem informațional automatizat.
Agenția Servicii Publice trece la un nou sistem informațional automatizat. În baza acestuia, serviciile de stare civilă vor fi prestate atât la ghișeu, cât și electronic.
Persoanele care dețin o semnătură electronică calificată vor putea solicita, de la distanță, servicii de stare civilă, inclusiv înregistrarea nașterii sau a căsătoriei, fără a se adresa la ghișeele ASP. Reamintim că Agenția Servicii Publice a pus recent în circulație noul act de identitate al cetățeanului Republicii Moldova – Cartea de identitate, care are înscrisă pe ea semnătură electronică calificată (la solicitarea cetățeanului).
Documentele de stare civilă în format digital vor fi eliberate în MCabinet-ul cetățeanului. Acestea vor conține un cod digital pentru verificare. Astfel, documentul va putea fi verificat de către orice autoritate care îl solicită (din țară și de peste hotare).
Un singur tip de document.
Toate actele de stare civilă, pe care le emite în prezent Agenția Servicii Publice (certificatele, extrasele, duplicatele) vor avea o singură denumire – Extras de pe actul de stare civilă. La solicitarea cetățeanului, documentul electronic de stare civilă poate fi imprimat pe suport de hârtie. Documentul imprimat poate fi ridicat de la orice centru multifuncțional al ASP. Reamintim că prin intermediul platformei MDelivery, cetățenii pot primi actele direct acasă la ei, atât în țară, cât și peste hotare.
Cetățenii aflați peste hotare, care dețin o semnătură electronica calificată, emisă de autoritățile RM, vor putea solicita serviciile de stare civilă online, iar documentul electronic va fi disponibil in MCabinet-ul personal. Persoanele stabilite peste hotare, vor putea solicita Extrasul de pe actul de stare civilă pe suport de hârtie prin intermediul misiunilor diplomatice sau a oficiilor consulare.
Eliminarea principiului teritorialității.
Cetățenii vor putea solicita serviciile de stare civilă la orice subdiviziune teritorială de stare civilă a ASP, indiferent de locul lor de domiciliu. În prezent, poți solicita documente de stare civilă doar la subdiviziunea de stare civilă a ASP din raza unde ai domiciliul.
Excluderea necesității probării urgentării căsătoriei
Căsătoriile în regim de urgență vor fi înregistrate fără a fi nevoie de a argumenta urgentarea. În prezent, tinerii care doresc să se căsătorească în regim de urgență trebuie să prezinte documente care confirmă imposibilitatea de a se afla în țară timp de 30 de zile (contract de muncă peste hotare).
Simplificarea procedurilor prin.
◽️ Solicitanții vor avea mai multe posibilități de a-și schimba numele/prenumele, atât personal cât și prin reprezentant împuternicit prin procură specială (inclusiv semnată electronic în MPower).
◽️ Copilul va putea purta numele unuia dintre părinți, numele conexat al ambilor părinți sau numele conexat parțial al părinților când aceștia poartă nume dublu.
◽️ Schimbarea numelui/prenumelui persoanei nu va modifica actele de stare civilă înregistrate anterior pe numele acesteia.
Interoperabilitate între instituții.
Modificările legislative promovează schimbul de date între autorități prin intermediul platformei de interoperabilitate MConnect, eliminând necesitatea deplasării fizice pentru obținerea sau prezentarea documentelor către autoritățile publice, în cazul în care datele sunt deja disponibile în resursele informaționale oficiale.
Prevederile noii legi reflectă angajamentul Agenției Servicii Publice de a digitaliza și eficientiza prestarea serviciilor publice, oferind cetățenilor acces rapid, comod și sigur la documentele de stare civilă.